Legea Lobby-ului ar urma să fie adoptată de Guvern în luna octombrie, prin ordonanță de urgență, potrivit unui document care include proiectele legislative ale PSD pentru perioada septembrie - decembrie și care este discutat în ședința de sâmbătă a Comitetului Executiv Național (CExN) de la Neptun. Documentul mai prevede adoptarea, tot prin ordonanță de urgență, a Legii Societăților cu Capital Majoritar de Stat, a unei legi pentru înființarea Agenței Române pentru investiții strategice și exporturi și a unor hotărâri de guvern privind Fondul Național de Dezvoltare și Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții.
"Înființarea societăților de lobby, simplificarea accesului public la procesul de legiferare și la cel decizional. Text de lege preluat integral din legislația în materie din Austria. Înființează Registrul de lobby și de reprezentare a intereselor. Legiferează profesia de lobbyst”, se arată în documentul prezentat sâmbătă la Neptun, în ședința CEx, și intitulat "Modernizăm România - Proiecte legislative septembrie - decembrie 2018", arată news.ro.
Potrivit acestuia, Legea Lobby-ului, care are ca termen de adoptare luna octombrie, prin ordonanță de guvern, "va crește transparența în procesul de legiferare și în cel decizional, va permite interacțiunea mediului de afaceri cu decidenții politici printr-o reglementare eficientă și va permite implicarea societății civile în procesul decizional, atât la nivel legislativ, cât și la nivel executiv".
CITEȘTE ȘI FOTO Arhitecții Capitalei, despre relocarea spitalului Floreasca: Unde s-a mai pomenit spital european de urgență pe centura orașului?Tot pentru luna octombrie este prevăzută adoptarea prin ordonanță de urgență a Legii Societăților cu Capital Majoritar de Stat, care ar viza eliminarea barierelor birocratice din activitatea companiilor de stat.. Printre beneficiile enumerate în proiect se numără eficientizarea participării statului ca acționar al companiilor publice, creșterea vizibilității eficacității și profitabilității întreprinderilor la care statul își consolidează poziția de acționar prin introducerea indicatorilor de performanță: cifră de afaceri, salarizare, tehnologie inovativă, profit, export (noi piețe, noi activități). Conform proiectului, statul va participa cu aport de capital la constituirea de societăți sau la majorarea capitalului social al celor existente și, pentru prima dată, statul va putea să cumpere acțiuni și să-și întărească rolul economic activ.
Printre proiectele legislative prevăzute în document se numără și înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare (FND), prin hotărâre de guvern, cu termen de adoptare luna octombrie. Conform documentului, FND este un vehicul de investiții financiare ce are ca obiectiv sprijinirea si finantarea IMM-urilor și ar urma să utilizeze sumele recuperate din evaziune și arierate pentru dezvoltarea IMM-urilor, iar "agenții economici vor beneficia de surse de finanțare ieftine prin aportul statului în companiile lor".
Tot prin hotărâre de guvern, cu termen de adoptare luna septembrie, ar urma să fie înființat Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, deținut în întregime pe toată durata sa de funcționare de către statul român și care va finanța investițiile strategice ale statului român. Beneficiile enumerate în proiect sunt investiții în companiile de stat, achiziția de acțiuni la companiile de stat, creșterea exportului pe noi piețe, reindustrializarea României și crearea de noi locuri de muncă bine plătite.
CITEȘTE ȘI FOTO 1 martie la Guvern: Premierul și miniștrii au împărțit mărțișoare ”tradiționale” fabricate în ChinaAcelași document prevede înființarea Agenției Române pentru Investiții Strategice și Exporturi (ARISE), printr-o Ordonanță de Urgență cu termen de adoptare luna decembrie. Agenția ar avea ca scop promovarea și atragerea investițiilor străine directe, identificarea de noi piețe de export, elaborarea de strategii și programe de promovare pentru sectoarele strategice, promovarea, pe plan intern și internațional, a investițiilor străine directe în România. Conform documentului, ar urma să existe manageri de proiect dedicați pentru investiții de peste 10 milioane de euro, experți specializați pentru investiții între 1 și 10 milioane de euro, iar agenția ar urma să aibă nouă birouri regionale la București, Iași, Timișoara, New York, Beijing, Cairo, Dubai, Paris și Rio de Janeiro.
Liderii PSD s-au reunit sâmbătă, la Neptun, în ședința Comitetului Executiv Național (CExN), urmând să discute despre evaluarea miniștrilor din Cabinetul Dăncilă, despre o posibilă suspendare a președintelui Klaus Iohannis din funcție și despre strategia pe care PSD va merge în sesiunea de toamnă a Parlamentului.