Biroul Permanent al Camerei Deputaților se va reuni marți dimineață pentru a rezolva „o situație de urgență administrativă”, în condițiile în care, din 1 februarie, nu mai sunt ghizi pentru vizitele la Palatul Parlamentului și trebuie să se organizeze un concurs pentru angajarea acestora, a anunțat secretarul Camerei, Ioana Bran.
„Mâine (marți – n.r.), de la 9.45, va mai fi un Birou Permanent scurt pentru o situație de urgență administrativă. Din 1 februarie nu mai sunt ghizi pentru vizitele în Palatul Parlamentului și atunci se găsește o soluție pentru această problemă”, a afirmat deputatul PSD.
Chestionată de ce nu mai sunt ghizi, ea a spus că trebuie să fie efectuată o modificare în structura de organizare a Parlamentului pentru a-i angaja.

„Din cauza contractelor de colaborare, nu se mai poate și atunci, probabil, se va face o modificare în structura de organizare a Palatului pentru a-i angaja efectiv. Se va face un concurs”, a răspuns secretarul Camerei Deputaților.
De asemenea, Biroul Permanent a aprobat solicitarea Comisiei de egalitate de șanse între femei și bărbați pentru a susține marți, înainte de a începe lucrările ședinței, o declarație cu prilejul Zilei de 8 martie.
Potrivit Ioanei Bran, Comisia de apărare și ordine publică va efectua, marți, o vizită de lucru la SPP.
Secretarul Camerei Deputaților a mai spus că Biroul Permanet a aprobat demisia deputatului USR Manuel Costescu „pe motive familiale”.

„Această solicitare se trimite către Comisia juridică care o să facă un raport, se votează, după care se vacantează locul și vine următorul pe listă”, a spus social-democrata.
De asemenea, ANI a transmis o scrisoare Biroului Permanent în care a informat că deputații Steluța Cătăniciu și Ioan Sorin Roman au primit interdicția de a mai executa o funcție sau o demnitate publică pentru o perioadă de trei ani.
„Scrisoare din partea ANI cu referire la doamna deputat Steluța Cătăniciu și domnul deputat Ioan Sorin Roman. Aceștia au primit interdicția de a mai executa o funcție sau o demnitate publică pentru o perioadă de trei ani. Această scrisoare merge către Comisia juridică după care vine punctul de vedere și vacantarea”, a afirmat Ioana Bran.