Premierul Ludovic Orban se află sâmbătă în Centrul Vechi al Capitalei, el explicând că a răspuns invitației unui bun amic, care și-a redeschis terasa. În ceea ce privește noi măsuri de relaxare, premierul a reluat afirmația conform căreia va avea loc o analiză, iar acestea vor fi anunțate cu câteva zile înaintea datei de 15 iunie.

El s-a declarat mulțumit de modul în care sunt respectate restricțiile, a afirmat că se bucură că românii au plecat în număr mare de minivacanță, cerându-le să respecte măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19. El a evitat să facă alte precizări legate de noul val de măsuri de relaxare așteptate în 15 iunie.

”Răspund la invitația unui bun amic care, de bucurie că a deschis terasa, m-a invitat si pe mine”, a explicat Orban motivul prezenței sale în Centrul Vechi, conform imaginilor difuzate de Digi 24.

El a fost întrebat în legătură cu adoptarea unor noi măsuri de relaxare a restricțiilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19, arată news.ro.

”Vom analiza alte măsuri de evaluare, pe care le vom anunța cu câteva zile înainte de data de 15 iunie. Le vom anunța la timpul potrivit”, a declarat șeful Executivului.
Ludovic Orban este însoțit de mai multe persoane, printre care șeful Cancelariei, Ionel Dancă, și consilierul Andi Manciu.
Orban a discutat cu mai mulți patroni de terase, iar la Hanul lui Manuc s-a oprit și a discutat la o masă cu Nicușor Dan, candidatul susținut de PNL la Primăria Capitalei.