Senatorii PNL, USR, UDMR și PMP absentează duminică de la ședința Birouliui Permanent spunând că nu vor să gireze o luptă între două facțiuni din PSD și că social-democrații și ALDE încalcă procedurile parlamentare.
Vicepreședintele Senatului Mihai Goțiu de la USR a venit la Parlament, dar a refuzat să intre în sala unde are loc ședința Biroului Permanent, în pofida insistențelor repetate din partea colegului său social-democrat Nicolae Bădălău, relatează News.ro.
”Vă lăsăm să vă rezolvați problemele”, i-a spus Goțiu lui Bădălău. ”E Biroul Permanent al Senatului, nu-s problemele noastre”, i-a replicat senatorul PSD.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”I-am urat (lui Bădălău - n.r. ) o duminică frumoasă în continuare. Acești domni și doamne din PSD și din ALDE au uitat că au câștigat niște alegeri și au obligația să își asume acest lucru în mod responsabil. Din păcate, prin ceea ce fac arată că nu pot să își asume acest lucru și pun țara în blocaj la începutul verii mi se pare inadmisibil”, a declarat, ulterior, Mihai Goțiu presei.
”Nu vrem să girăm o luptă dintre două facțiuni din PSD. Despre aceasta este vorba”, a spus la rândul său și liderul de grup al senatorilor USR, Cristian Ghica.
Laura Scântei, senator PNL și vicepreședinte al Senatului, a declarat pentru News.ro că liberalii nu vor participa nici la Birourile Permanente reunite, nici la ședința de plen, acuzând că PSD și ALDE încalcă regulementul ședințelor comune și deciziile Curții Constituționale. Scântei a spus că moțiunea de cenzură nu poate fi citită duminică în Parlament deoarece atât regulamentul parlamentului, cât și jurisprudența CCR spun că documentul trebuie adus la cunoștința Guvenrului mai întâi. ”Celeritatea nu trebuie să încalce legalitatea. Au cel puțin un viciu de procedură”, a declarat Scântei pentru News.ro.