Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a criticat lipsa de leadership în ceea ce privește răspunsul la coronavirus și solidaritatea redusă demonstrată de marile puteri la adresa țărilor mai defavorizate, informează EFE.
"Sunt deosebit de îngrijorat de lipsa de solidaritate față de țările în curs de dezvoltare, atât în ceea ce privește echipamentul pentru a răspunde pandemiei de COVID-19, care se poate extinde la fel ca un incendiu, cât și pentru a înfrunta impactul dramatic de ordin social și economic", a declarat Guterres într-o conferință de presă online, arată Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În plus, înaltul diplomat portughez a deplâns faptul că liderii G20 nu i-au acceptat propunerea referitoare la crearea unui mecanism pentru a-și coordona acțiunile anti-COVID-19 și că acționează fiecare pe cont propriu, ceea ce creează riscul ca virusul să nu dispară, ci doar "să se plimbe" dintr-un loc în altul.