ONG-ul care l-a adus pe Tony Blair în România a terminat anul 2015 cu datorii de 2,78 mil. lei și a pierdut bani în 5 din ultimii 6 ani

ONG-ul care l-a adus pe Tony Blair în România a terminat anul 2015 cu datorii de 2,78 mil. lei și a pierdut bani în 5 din ultimii 6 ani
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 6 sep 2016

Fundația Multimedia pentru Democrație Locală, condusă de Dan Sultănescu, care a organizat, în 2012, vizita în România a fostului premier britanic Tony Blair, moment în care președinte de onoare al Fundației era Bogdan Teodorescu, a terminat anul trecut cu datorii pe termen scurt în sumă totală de circa 2,78 milioane lei. Organizația a înregistrat deficit financiar în 5 din ultimii 6 ani, inclusiv în anul vizitei lui Blair.

Singurul an din ultimii 6 în care Fundația Multimedia pentru Democrație Locală a consemnat excedent financiar a fost 2011, acesta cifrându-se atunci la 72.608 lei, în urma unor venituri de circa 1,9 milioane lei și a unor cheltuieli de aproximativ 1,83 milioane lei, potrivit datelor raportate de organizație la Ministerul Finanțelor Publice.

Urmărește-ne și pe Google News

În rest, fundația a raportat deficit în 2010 (248.423 lei, la venituri de 116.281 lei și cheltuieli de 364.704 lei), 2012, anul în care l-a adus pe Tony Blair în România (133.287 lei, la venituri de 1,96 milioane lei și cheltuieli de 2,1 milione lei), 2013 (247.313 lei, venituri de 1,98 milioane lei, cheltuieli de 2,23 milioane lei), 2014 (222.177 lei, venituri de 1,12 milioane lei, cheltuieli de 1,34 milioane lei) și 2015 (320.044 lei, venituri de 2,42 milioane lei, cheltuieli de 2,74 milioane lei).

BNR: Băncile estimează că vor înăspri și mai mult condițiile de creditare pentru populație în trimestrul al treilea CITEȘTE ȘI BNR: Băncile estimează că vor înăspri și mai mult condițiile de creditare pentru populație în trimestrul al treilea

 

În plus, la finalul anului trecut, Fundația Multimedia pentru Democrație Locală înregistra un total al datoriilor ce trebuie plătite într-o perioadă mai mică de un an de 2,78 milioane lei, plus capitaluri proprii negative, de minus 785.650 lei.

Potrivit site-ului propriu, Fundația Multimedia pentru Democrație Locală a derulat, începând cu 2010, un proiect pe 3 ani cu fonduri europene, prin POSDRU, intitulat "Inițiativă pentru societatea civilă". "Scopul proiectului este acela de a consolida capacitatea de organizare a societății civile și orientarea instituțiilor publice spre dezvoltarea culturii civice, pentru a promova dezvoltarea durabilă, responsabilitatea și coeziunea socială la nivel regional și național", arată sursa citată.

Fundația deține și site-ul infopolitic.ro

Inspectorii Guvernului au intrat în 4 ministere pentru a verifica studiile de fezabilitate contractate de companii de stat CITEȘTE ȘI Inspectorii Guvernului au intrat în 4 ministere pentru a verifica studiile de fezabilitate contractate de companii de stat

Fostul premier britanic Tony Blair s-a aflat la București în martie 2012, în calitate de speaker la conferința cu tema "Viitorul Europei în noua ordine globală", organizată în 26 martie de Fundația Multimedia pentru Democrație Locală, scrie News.ro. La acea dată, președinte de onoare al Fundației era Bogdan Teodorescu, care declara atunci, pentru Gândul, că primise o ofertă din partea PSD pentru a deveni consultant politic al partidului, la care nu dăduse încă un răspuns. Conform Registrului OMG-urilor, în prezent Fundația îl are ca director pe Dan Sultănescu.

Coorganizator al evenimentului a fost think-tank-ul american Center for American Progress, apropiat de Partidul Democrat din SUA. Primul președinte al organizației a fost John Podesta, fostul șef al staff-ului președintelui Bill Clinton și actualul director de campanie al candidatului democrat la președinție Hillary Clinton. În prezent, Center for American Progress este condus de către Neera Tanden, activist și consultant politic, care a lucrat pentru administrațiile Bill Clinton și Barack Obama, dar și pentru Hillary Clinton. 

În 2012, pe site-ul Center for American Progress a apărut un editorial cosemnat de John Podesta, în care erau criticați analiștii occidentali care caracterizaseră suspendarea președintelui de atunci, Traian Băsescu, drept „lovitură de stat” și se afirma că, de fapt, președintele suspendat încălcase Constitutia, Victor Ponta fiind cel care „apără democrația”.

Germania își permite reducerea taxelor cu 15 miliarde de euro CITEȘTE ȘI Germania își permite reducerea taxelor cu 15 miliarde de euro

Cu ocazia prezenței la conferință, Blair a avut întrevederi la sediul PSD cu președintele de atunci al partidului, Victor Ponta, iar la sediul Guvernului, cu premierul din acel moment, Mihai Răzvan Ungureanu.

La acel moment au existat numeroase relatări privind onorariile percepute de fostul premier Tony Blair, fiind considerat unul dintre cei mai scumpi speakeri din lume. În iunie 2015 Telegraph scria că Blair acordă consultanță României pentru înființarea unei "delivery unit" în baza unui contract prin Banca Mondială în valoare de 1,1 milioane de lire, care expira în decembrie 2015.

Banca Mondială a precizat ca firma lui Blair a dovedit "o înțelegere clară a provocărilor privind implementarea proiectului" și a oferit "cel mai competitiv preț" dintre cele cinci oferte depuse. O purtătoare de cuvânt a lui Blair a afirmat atunci că activitatea a fost "non profit".

Fostul premier Victor Ponta a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, de către procurorii DNA, sub acuzațiile de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și complicitate la infracțiunea de spălare de bani. Ponta ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la un om de afaceri pentru a organiza vizita unei personalități politice străine, iar în schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pe listele PSD.

Versuri scrise de mână de Tupac, estimate la 38.500 de dolari, scoase la licitație online CITEȘTE ȘI Versuri scrise de mână de Tupac, estimate la 38.500 de dolari, scoase la licitație online

Procurorii DNA - Serviciul teritorial Ploiești au dispus începerea urmăririi penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de marți, față de fostul premier Victor Ponta. El este acuzat de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum și de complicitate la spălare de bani.

"Pentru desemnarea drept candidat pe listele unui partid politic a unui om de afaceri, într-un colegiu electoral în care formațiunea politică să aibă certitudinea că va obține mandatul pentru care se candida, Ponta Victor Viorel, în calitatea sa de președinte al respectivului partid politic, și-a folosit autoritatea pentru confirmarea propunerii acelui om de afaceri pe lista de candidați. Confirmarea propunerii a fost făcută de Ponta Victor Viorel în scopul obținerii de foloase ce nu i se cuveneau, constând în plata sumei de 220.000 euro, necesară organizării unei vizite în România a unei personalități politice străine", susțin procurorii.

Ei arată că Ponta ar fi urmărit să câștige capital electoral.

"Se urmărea astfel ca, prin mediatizarea unor întâlniri alături de personalitatea care beneficia de notorietate internațională, Ponta Victor Viorel să câștige capital electoral, în condițiile în care, în cursul anului 2012, potrivit calendarului electoral, urmau să aibă loc alegeri locale și parlamentare. Suma de 220.000 de euro a fost obținută prin persoane interpuse, de la omul de afaceri plasat pe un loc eligibil", potrivit anchetatorilor.
DNA susține că vizita fostului lider străin a fost organizată prin intermediul unei organizații nonprofit, iar plata celor 220.000 de euro s-a făcut prin interpuși.

Romgaz continuă operațiunile de explorare în opt perimetre concesionate de la stat CITEȘTE ȘI Romgaz continuă operațiunile de explorare în opt perimetre concesionate de la stat

"Pentru a crea aparența că vizita fostului lider străin în România nu are loc la inițiativa partidului, s-a stabilit ca întreaga activitate să fie organizată prin intermediul unei organizații nonprofit și apolitice, care să inducă ideea în rândul opiniei publice că întâlnirea persoanei publice străine cu Ponta Victor Viorel ar fi avut loc la inițiativa celui dintâi. În acest scop, Ponta Victor Viorel împreună cu omul de afaceri i-au solicitat reprezentantului organizației nonprofit să găsească o modalitate prin care politicianul străin să fie chemat în România fără să fie cunoscut faptul că inițiativa îi aparținea lui Ponta Victor Viorel, iar plata ocazionată de organizarea acestui eveniment să fie suportată de omul de afaceri prin intermediul unei societăți comerciale controlate prin persoane interpuse.

În acest sens, pentru a disimula originea ilicită a sumei de 220.000 de euro, inculpatul Ponta Victor Viorel a acceptat, în conivență cu omul de afaceri, încheierea succesivă a două contracte", precizează procurorii.

Pe timpul controlului judiciar, Victor Ponta trebuie să să se prezinte la sediul DNA - Serviciul Teritorial Ploiești sau la sediile instanțelor de judecată, ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organele judiciare cu privire la schimbarea locuinței, să  se prezinte la Poliția Capitalei - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.

De asemenea, Ponta nu are voie să părăsească țara, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului/judecătorului competent, să nu se apropie de alte persoane menționate în ordonanță și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale.

UE investighează rolul de consultant al lui Jose Barroso la Goldman Sachs CITEȘTE ȘI UE investighează rolul de consultant al lui Jose Barroso la Goldman Sachs

Fostul premier nu are voie nici să facă declarații în mass-media referitoare la obiectul cauzei sau aprecieri la adresa procurorilor care instrumentează cauza, la celelalte persoane cercetate în cauză, precum și la martorii audiați.

Deputatul independent Sebastian Ghiță a declarat, marți, că în dosarul în care a fost citat, alături de fostul premier Victor Ponta, la DNA Ploiești, este cercetat modul în care fostului premier britanic Tony Blair i s-a acordat, în România, titlul de Doctor Honoris Causa.

"Nu vreau să vă spun cum mă simt cu al patrulea sau al cincilea dosar. Toate activitățile mele din ultimii 15 ani fuseseră prinse într-un dosar. Faptul că acum vin în cascadă noi și noi dosare nu mi se pare normal. Am fost citat la DNA Ploiești pentru astăzi (marți, n.r), dar acum sunt la Înalta Curte și nu pot pleca. Este vorba despre un nou dosar, din ce am înțeles eu este vorba de întâlnirea din 2011 dintre ambasadorul Marii Britanii la București, domnul Tony Blair, domnul Mihai Răzvan Ungureanu și de acordarea titlului de Doctor Honoris Causa domnului Tony Blair. Cred că acum cei de la DNA Ploiesti investighează problema Tony Blair", a spus Sebastian Ghiță.

El a precizat că procurorii nu i-au comunicat ce calitate are în noul dosar și a spus, ironic, că speră ca anchetatorii să nu îl întrebe despre întâlnirea din Africa de Sud dintre Victor Ponta, Tony Blair și Barack Obama.

Un startup din Târgu Mureș primește o investiție de 700.000 de euro din partea Catalyst Romania CITEȘTE ȘI Un startup din Târgu Mureș primește o investiție de 700.000 de euro din partea Catalyst Romania

"Nu știu toate acuzațiile. Totuși, știu că în acest dosar este vehiculat și numele fostului prim-ministru al Marii Britanii, Tony Blair. Când m-au sunat procurorii, nu mi-au spus ce calitate am. La felul în care fac ei dosare sper să nu mă întrebe despre întâlnirea din Africa de Sud dintre Ponta, Blair și Obama", a adăugat Ghiță.

Deputatul a fost de părere că în dosar nu e vorba despre corupție, iar instanța supremă ar trebui "să modereze această superputere care este DNA".

"Nu cred că este vorba de nicio corupție în acest dosar. Cred că suntem foarte restrictivi în ceea ce privește activitățile noastre. Eu am spus-o și în Parlament, mâine poimâine și o vânzare de casă, o vânzare de mașină cu un mic denunț aranjat poate deveni caz de corupție care ucide. După ședința de la Înalta Curte mă duc la DNA Ploiești. Trebuie să ne obișnuim în acestă țară cu salvarea și temperarea unor situații uneori excesive cu care cu greu mă obișnuiesc eu, darămite oamenii normali. Înalta Curte trebuie să modereze această superputere care este DNA. În acest dosar sunt implicați Ponta și Tony Blair.  Eu nu am participat la acea întâlnire", a precizat Ghiță.

Fostul premier Victor Ponta s-a prezentat, marți, la sediul DNA Ploiești, unde a fost citat în calitate de suspect în acest dosar. Victor Ponta a ajuns la DNA Ploiești marți, în jurul orei 11.00, iar la intrarea în sediul Parchetului anticorupție a spus: "Semnez condica", fără a face alte comentarii. La ieșirea din sediul DNA, după circa o oră și jumătate Ponta a spus că nu poate face declarații, deoarece nu îi dau voie procurorii.

viewscnt
Afla mai multe despre
victor ponta
tony blair
bogdan teodorescu
dan sultanescu
sebastian ghita
ponta control judiciar
ponta dna
fundatia multimedia pentru democratie locala