Reuniunea șefilor de stat și de guvern ai „Coaliției de Voință” (Coalition of the Willing), la care va participa președintele Nicușor Dan, va avea loc la Palatul Élysée – Paris, Republica Franceză, începând cu ora 15.45, a anunțat Administrația Prezidențială.
Președintele Nicușor Dan declara, în luna septembrie, după reuniunea Coaliției de Voință, că trebuie să se mențină presiunea asupra Rusiei, deoarece aceasta continuă să demonstreze că nu dorește pacea și înțelege doar limbajul forței iar România susține adoptarea de sancțiuni suplimentare, scrie News.ro.
Șeful statului mai spunea că securitatea puternică a Ucrainei și consolidarea în continuare a poziției NATO pe flancul estic și la Marea Neagră merg mână în mână.
Țările care susțin Kievul se reunesc marți la Paris în încercarea de a avansa către o soluționare a războiului din Ucraina, care va intra în curând în al cincilea an.
Summitul „Coaliției de Voință” va reuni 35 de țări care sprijină Ucraina și are ca scop afișarea „convergenței” dintre Washington, europeni și Kiev cu privire la „modalitățile operaționale” ale garanțiilor de securitate pentru Ucraina, a anunțat luni Palatul Élysée, relatează AFP.
Liderii europeni, ucraineni și americani trebuie să convină asupra garanțiilor de securitate în cazul unui armistițiu în Ucraina
Țările care susțin Kievul se reunesc marți la Paris în încercarea de a avansa către o soluționare a războiului din Ucraina, care va intra în curând în al cincilea an. Summitul „Coaliției de Voință” va reuni 35 de țări care sprijină Ucraina și are ca scop afișarea „convergenței” dintre Washington, europeni și Kiev cu privire la „modalitățile operaționale” ale garanțiilor de securitate pentru Ucraina, a anunțat luni Palatul Élysée, relatează AFP.
Douăzeci și șapte de șefi de stat sau de guvern, în principal europeni, sunt așteptați în capitala franceză pentru această nouă reuniune la care vor participa în total 35 de țări. Emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, vor fi și ei prezenți, fiind prima participare americană la un summit fizic al acestei coaliții lansate în primăvara trecută de Franța și Regatul Unit.
Potrivit unor surse diplomatice, sunt așteptați și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, premierul britanic Keir Starmer, cancelarul german Friedrich Merz, premierul italian Giorgia Meloni și premierul canadian Mark Carney.
Liderii trebuie să convină în special asupra viziunii lor comune în legătură cu „modalitățile unui armistițiu” viitor între Ucraina și Rusia, asupra răspunsului lor în caz de încălcare, precum și în legătură cu principiul „desfășurării unei forțe multinaționale” pentru a „da asigurări Ucrainei” în cadrul unui eventual acord politic, a precizat președinția franceză. Aceste decizii erau încă în curs de „finalizare” luni.
Șefii de stat și de guvern ar urma să dezvăluie doar „ceea ce secretul militar permite să se spună”, a avertizat un consilier al președintelui francez Emmanuel Macron. Cu alte cuvinte, nu trebuie să ne așteptăm să aflăm efectivele acestei forțe multinaționale sau contribuțiile țărilor dispuse să participe la ea.
„Ambiția noastră este să anunțăm mâine finalizarea lucrărilor de convergență”, a explicat consilierul. „Putem afirma cu încredere că europenii din Coaliția de Voință și americanii știu cum să ofere garanții de securitate Ucrainei odată ce se va ajunge la un armistițiu și vor începe negocierile de pace”, a adăugat el.
REUNIUNI PREGĂTITOARE
Pentru a pregăti întâlnirea de marți de la Paris, consilieri de securitate din 15 țări, printre care Franța, Germania și Canada, precum și reprezentanți ai UE și NATO, s-au reunit sâmbătă la Kiev. Steve Witkoff a participat de la distanță la discuțiile dedicate detaliilor ultimei versiuni a planului de încetare a ostilităților prezentat de Statele Unite și negociat cu Ucraina. O altă întâlnire pregătitoare, a șefilor de stat major, a avut loc luni.
Această serie de discuții are ca scop „să aducă o contribuție suplimentară la apărarea (ucraineană) și să accelereze sfârșitul războiului”, a declarat duminică seara președintele Volodimir Zelenski.
„Ucraina va fi pregătită pentru cele două căi posibile: diplomația, pe care o căutăm, sau continuarea unei apărări active dacă presiunea exercitată de partenerii noștri asupra Rusiei se dovedește insuficientă”, a spus Zelenski.
De la Moscova, omologul rus, Vladimir Putin, a repetat și el în ultimele săptămâni că Moscova își va atinge obiectivele în Ucraina, fie prin negocieri, fie pe calea armelor. Însă Kremlinul și-a făcut cunoscută intenția de a-și „înăspri” poziția în cadrul negocierilor, după ce a acuzat Ucraina că a vrut să atace cu drone o reședință a lui Vladimir Putin, lucru pe care Kievul îl neagă.
Donald Trump, care inițial s-a declarat șocat de anunțul acestor presupuse atacuri, a declarat în cele din urmă că „nu crede” că acest atac a avut loc.
În fața îndoielilor exprimate de europeni cu privire la veridicitatea acestei operațiuni, Rusia a difuzat un videoclip care arăta resturile unei drone, o hartă cu traiectoria aparatelor și mărturia unui bărbat prezentat ca fiind un locuitor al unui sat situat în apropierea acestei reședințe.
CLINICĂ DIN KIEV, LOVITĂ DE UN ATAC RUSESC
Pe teren, forțele ruse și-au continuat luni înaintarea, revendicând cucerirea localității Grabovské din regiunea Sumî, în nord-estul Ucrainei, unde Putin a ordonat trupelor sale să cucerească o „zonă tampon” la frontieră.
În 2025, armata rusă a înregistrat cel mai puternic avans pe front de la primul an – 2022 – al invaziei din Ucraina, cucerind peste 5.600 km2 de teritorii ucrainene, potrivit analizei făcute de AFP pe baza datelor Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), care colaborează cu Critical Threats Project (CTP), două centre de reflecție americane specializate în studierea conflictelor.
În ajunul reuniunii aliaților Ucrainei destinate continuării eforturilor diplomatice pentru soluționarea conflictului, o clinică din Kiev a fost lovită luni de atacuri rusești care au cauzat moartea a două persoane. Alerte antiaeriene au sunat în timpul nopții pe întreg teritoriul ucrainean, vizat de 165 de drone, potrivit președintelui Volodimir Zelenski, care a semnalat noi întreruperi de curent electric.
În capitala ucraineană, aceste atacuri au provocat un incendiu într-o clinică privată, soldat cu un mort și trei răniți, potrivit serviciilor de urgență, care au difuzat imagini cu evacuarea pacienților pe targă în miezul nopții. Margarita Maliovana, directoarea clinicii, a declarat pentru AFP că a fost o „noapte teribilă”. Potrivit acesteia, 26 de pacienți se aflau la fața locului în momentul impactului, iar un bărbat de 30 de ani a murit.
La periferia Kievului, mai multe locuințe și infrastructuri esențiale au fost afectate de bombardamente, care au provocat moartea unui bărbat în localitatea Fastiv, a explicat guvernatorul Mîkola Kalacinîk pe Telegram.
Atacurile au provocat întreruperi de curent, fiind necesară activarea sistemelor de urgență pentru a menține alimentarea cu apă și încălzire, a precizat oficialul, în condițiile în care temperaturile nocturne au scăzut la -8 °C.















