Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, vicepreședinte PSD și lider al filialei Iași a partidului, cere abrogarea urgentă a OUG de modificare a codurilor penale și demisia lui Florin Iordache din funcția de ministru al Justiției. Chirică a făcut declarația într-o conferință de presă la Iași, în timp ce la București începea ședința Comitetului Executiv al partidului.
”Am ales de la începutul carierei mele politică să spun adevărul și să nu-mi fie rușine să mă uit în ochii ieșenilor, ai membrilor de partid și ai conștiinței mele”, a afirmat Chirica în conferința de presă.
El a spus că, în calitate de lider al PSD Iași, le propune lui Liviu Dragnea și Guvernului Grindeanu să abroge ”la fel de urgent ordonanța de urgență 13”, să propună proiect de lege Parlamentului, să facă o dezbatere publică, să consulte specialiștii și societatea civilă, scrie News.ro.
”Propun Guvernului și lui Liviu Dragnea să abroge urgent ordonanțele și să prezinte un proiect de lege în Parlament. Să se facă dezbatere serioasă, iar Parlamentul să decidă”, a declarat Mihai Chirica.
Primarul municipiului Iași a cerut ”să se refacă pactul social și politic cu românii”.
”Cer demisia ministrului Florin Iordache, singurul responsabil de haosul din aceste zile. Avem nevoie de oameni competenți”, a mai spus liderul PSD Iași.
Vicepreședintele PSD a mai afirmat că Liviu Dragnea este un om puternic, dar că îi reproșează că nu ascultă de sfaturile celor care contează.
CITEȘTE ȘI Suporterii dinamoviști din Peluza Cătălin Hâldan neagă că ar fi participat organizat și pe bani la violențele din Piața Victoriei”Îi cer să corecteze greșelile comise. Vreau ca PSD să poată merge mai departe. Nu cred că Sorin Grindeanu trebuie să plece. Nu trebuie să se ajungă la anticipate”, a mai afirmat Chirica.
El a mai precizat că declarațiile sale nu reprezintă un act de curaj, ci unul de demnitate.
”Cred în actul de justiție. România nu trebuie să fie nici a penalilor, dar nici a procurorilor”, a adăugat Chirica.
Chirica a mai spus că pe 11 decembrie românii au ales un Parlament, dar că la câteva săptămâni se discută foarte puțin despre programul de guvernare și mult despre legi care vizează justiția.
”Guvernul este aproape paralizat, iar România are nevoie de stabilitate. Într-un mod nejustificat am ajuns la o situație tensionată, ca în anul 1989. E foarte multă confuzie și prea multă tensiune. Asistăm la un blocaj indus artificial, iar eu am decis să spun adevărul și să nu-mi fie rușine în fața membrilor de partid”, a declarat Mihai Chirica.
”Trebuie refăcut pactul social și politic cu românii. Cer demisia ministrului Florin Iordache, singurul responsabil de haosul din aceste zile. Avem nevoie de oameni competenți”, a mai spus liderul PSD Iași.