Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a exprimat convingerea că rotativa guvernamentală va avea loc ”cu certitudine” și a precizat că premierul Nicolae Ciucă va demisiona din funcție ”la timpul convenit”. Ciolacu a adăugat că va fi prezentat un nou Program de guvernare și noua echipă de miniștri.
Marcel Ciolacu a declarat că actuala guvernare a reușit să depășească toate crizele suprapuse, astfel că nu sunt motive să nu aibă loc rotativa guvernamentală.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”Se va face cu certitudine. Atât eu cât și domnul prim-ministru Ciucă suntem niște oameni de onoare și niște oameni care am înțeles momentul complicat prin care a trecut, în primul rând, România. (...) Într-un an și jumătate, sunt ferm convins că se puteau face mai bine lucrurile sau mai multe sau totuși, să fim corecți, a fost o perioadă complicată nu numai pentru România, pentru întreaga Europă. Am reușit să depășim aceste crize suprapuse, onorabil”, a declarat Marcel Ciolacu la România TV.
Acesta a precizat că ”sunt încă multe de făcut”.
”Am luat măsuri corecte, poate unele un pic întârziate (...) În politică există înțelegeri și acorduri. Ne aflăm în fața unei coaliții care a adus o stabilitate în România, o coaliție, vă dau niște cifre, în ultimul an au venit investiții directe în România de peste 11 miliarde, e un record acest lucru. Trebuie să respectăm un acord politic. Dacă vreți, ne reamintim ceea ce a însemnat acea guvernare de doi ani de dreapta, împreună cu USR a PNL și ce coerență, ce eficiență guvernamentală era în acea perioadă. Și atunci putem face distincție dintre cele două acte de guvernare”, a mai afirmat Ciolacu.
Liderul social-democrat a precizat că el este propunerea din cadrul partidului de a prelua funcția de permier.
”În acest moment, în interiorul PSD există o decizie, eu să fiu desemnat în funcția de premier, categoric. Înainte de rotație o să mai vin o dată în fața colegilor și o să hotărâm din nou acest lucru. Nu cred că domnul președinte nu a știut de acest acord politic, încheiat între PSD, PNL, UDMR, cu rotația după un an. Constituțional, președintele României Klaus Iohannis desemnează un prim-ministru, la propunerea unei majorități. Există această majoritate”, a spus Marcel Ciolacu, potrivit News.ro.
El a subliniat că nu se teme că nu va demisiona acualul premier, Nicolae Ciucă și a adăugat că este de acord că rotativa nu ar trebui să aibă loc deodată cu sărbătoarea Înălțarea Domnului.
CITEȘTE ȘI Sorin Grindeanu face portretul prezidențiabilului PSD”Să am temeri că domnul Nicolae Ciucă nu își va da demisia, este exclus. Sunt total de acord cu domnul prim-ministru, că nu trebuie făcută în ziua de Înălțare. Dânsul este militar, eu sunt copil de militar, trebuie respectată ziua de 25 la adevărata sa valoare. Nu îmi place să rămânem într-un cerc îngust și strict. suntem doi politicieni, rotația va avea loc, domnul prim-ministru își va da demisia la timpul convenit de către mine și domnia sa și acest lucru se va întâmpla. Avem pașii și avem totul stabilit”, a declarat liderul PSD.
Marcel Ciolacu a precizat că PSD are Programul de guvernare și că rotativa se va face fără vreun scandal.
”Avem programul de guvernare. Baza se pleacă de la actualul program de guvernare, unde fiecare o să vrem să venim cu lucruri noi pentru că societatea e într-o anumită dinamică și există și alte priorități decât cele care erau în urmă cu un an și jumătate. O să le discutăm în cadrul coaliției. Sunt convins că împreună cu premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, cu președintele UDMR vom ieși la presă și vom spune noul Program de guvernare și noul Guvern. Nu va fi o schibare cu un scandal în interiorul coaliției, e o schimbare pe bază de protocol și va avea loc în termenii pe care o să îi convenim în coaliție”, a precizat Marcel Ciolacu.
Președintele PSD a adăugat că își dorește ca doi miniștri să se regăsească și în viitorul guvern. Este vorba despre Marcel Boloș de la Ministerul Fondurilor Europene și Sorin Grindeanu de la Ministerul Transporturilor.
”În prezent există, doi miniștri în guvern care sunt performanți și pe care am vrut să îi nominalizez. Știu ce a găsit Marcel Boloș la Ministerul Fondurilor Europene. Mai mult, trebuie să urmăm un program făcut de Ghinea, cu un exercițiu financiar trecut pe care trebuie să îl închidem bine, cu un exercițiu financiar nou în care nu s-a făcut nimic. Sorin Grindeanu, trebuie să fii obtuz sau de rea credință să nu vezi că are cea mai mareexecuție din istora Ministerului Transporturilor, să nu vezi că față de ceilalți ani am triplat, să nu vezi că România va avea autostrada Moldovei pe care au promis-o toți miniștri ai Transporturilor, în ultimii 30 de ani. E prima oară când vorbim concret și putem să vedem lucrările. E foarte posibil ca până în 2024, acest bănățean, a ajuns un bănățean să facă autostrada Moldovei. E foarte posibil ca până în 2024 să mergem pe autostradă până în Moldova”, a afirmat Marcel Ciolacu.