MAE a confirmat, sâmbătă seară, la solicitarea News.ro, că una dintre cele două persoane acuzate că ar fi încercat să pătrundă într-o bază navală britanică unde sunt staționate submarine nucleare are cetățenie română.
Ministerul Afacerilor Externe, a precizat că, prin intermediul Consulatului General al României la Edinburgh, s-a autosesizat ca urmare a informațiilor apărute în mass-media, potrivit cărora o persoană de cetățenie română ar fi încercat să pătrundă în mod neautorizat într-o bază militară din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și a întreprins demersuri pe lângă autoritățile competente din Regatul Unit pentru a obține informații oficiale cu privire la posibila arestare a persoanei de cetățenie menționate.
Totodată, au fost întreprinse demersuri specifice și de către Ambasada României la Londra, prin intermediul biroului atașatului pentru afaceri interne, adaugă sursa citată.
„În urma demersurilor Consulatului General al României la Edinburgh pe lângă autoritățile din Scoția, acestea au confirmat că una din cele două persoane reținute pentru încălcarea prevederilor Legii securității naționale a Regatului Unit al Marii Britanii (art 4 (1) A - care interzice intrarea sau inspectarea unei locații strategice, atunci când urmărește un scop care prejudiciază siguranța sau interesele Regatului Unit) deține cetățenia română”, precizează MAE.
Potrivit aceleiași surse, Consulatul General al României la Edinburgh este pregătit să acorde asistență consulară, în limita competențelor.
„Având în vedere lipsa consimțământului expres al cetățeanului român, MAE nu poate furniza, la acest moment, informații suplimentare cu privire la identitatea persoanei vizate. Cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Consulatului General al României la Edinburgh : +44 (0) 7951 858 445”, afirmă reprezentanții MAE.
Poliția din Scoția a anunțat că a pus sub acuzare două persoane care au încercat să pătrundă într-o bază navală britanică unde sunt staționate submarine nucleare, aceștia fiind un bărbat iranian și o femeie din România, transmite Sky News.
Cele două persoane, un bărbat iranian în vârstă de 34 de ani și o româncă de 31 de ani, au fost inculpate după ce au încercat să intre în baza navală Faslane, unde sunt amplasate submarinele nucleare ale Marii Britanii, a transmis poliția.
Poliția Scoției a precizat că a fost informată despre tentativa de pătrundere joi, în jurul orei 17:00.
Cei doi urmează să apară luni în fața tribunalului Dumbarton Sheriff Court, potrivit unui comunicat al poliției, care a adăugat că ancheta este în desfășurare.
Baza Faslane găzduiește nucleul flotei de submarine a Regatului Unit și sistemul de descurajare nucleară Trident.
Marina Regală britanică a declarat anterior că două persoane au încercat fără succes să pătrundă în această bază.
















