Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista statelor și zonelor de risc epidemiologic pentru care se impune măsura carantinei la sosirea în România. Statele Unite ale Americii au fost incluse pe această listă.
"Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 20 noiembrie 2020, Hotărârea numărul 55. Prin această hotărâre a fost actualizată lista țărilor și zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România", a transmis, vineri seară, Grupul de Comunicare Strategică.
CITEȘTE ȘI LUMEA SE SCHIMBĂ - Educația financiară, în epoca digitalizăriiNoua listă poate fi văzută AICI.
"Art.1 - Se aprobă lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexă la prezenta.
Art.2 - Se abrogă alin. 2 al art. 3 din Hotărârea CNSU nr. 54 din 12.11.2020, persoanelor care sosesc din Danemarca în România, fiindu-le aplicabile toate excepțiile de la măsura carantinării prevăzute în Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 36, cu modificările și completările ulterioare", se arată în hotărâre.
Astfel, pe lista acestor state se află Muntenegru, Polinezia Franceză, Andorra, Luxemburg, Austria, San Marino, Elveția, Georgia, Liechtenstein, Slovenia, Cehia, Polonia, Guam, Croația, Italia, Franța, Portugalia, Armenia, Lituania, Iordania, Macedonia de Nord, Ungaria, Bulgaria, Serbia, SUA, Bosnia si Herzegovina, Danemarca.