Legea parteneriatului civil propusă de un deputat independent, respinsă de Senat

Legea parteneriatului civil propusă de un deputat independent, respinsă de Senat
scris 29 oct 2018

UPDATE Legea parteneriatului civil propusă de un deputat independent a fost respinsă luni de Senat. Inițiativa legislativă oferea posibilitatea tuturor persoanelor să încheie un parteneriat civil, fie cu cineva de sex opus, fie cu o persoană de același sex. Proiectul de lege a primit aviz negativ de la Comisia pentru drepturile omului și de la Comisia juridică. Reprezentanții comisiilor spuneau că reglementarea parteneriatului civil nu reprezintă o cerință europeană, ci ține doar de reglementările naționale ale statelor membre, legiuitorul având obligația de a respecta valorile culturale, religioase și morale ale societății, iar dacă ar intra în vigoare această inițiativă legislativă, ar fi permise și recunoscute inclusiv uniunile persoanelor de același sex și s-ar crea „permisele unor vicii de neconstituționale”. În plus, atrăgeau ei atenția, nu este oferită o soluție în ceea ce privește adopția unui copil de către partenerii de același sex, scrie News.ro.

Împotriva propunerii legislative au votat 92 de voturi „pentru”, 11 au votat "pentru" și un senator s-a abținut.

Urmărește-ne și pe Google News

ȘTIREA INIȚIALĂ Legea parteneriatului civil propusă de un deputat independent se află pe ordinea de zi a ședinței Senatului de luni, inițiativa legislativă oferind posibilitatea tuturor persoanelor să încheie un parteneriat civil, fie cu cineva de sex opus, fie cu o persoană de același sex.

Proiectul de lege a primit aviz negativ de la Comisia pentru drepturile omului și de la Comisia juridică. Reprezentanții comisiilor spun că reglementarea parteneriatului civil nu reprezintă o cerință europeană, ci ține doar de reglementările naționale ale statelor membre, legiuitorul având obligația de a respecta valorile culturale, religioase și morale ale societății, iar dacă ar intra în vigoare această inițiativă legislativă, ar fi permise și recunoscute inclusiv uniunile persoanelor de același sex și s-ar crea „permisele unor vicii de neconstituționale”. În plus, atrag ei atenția, nu este oferită o soluție în ceea ce privește adopția unui copil de către partenerii de același sex, scrie News.ro.

Proiectul de lege a fost depus la sfârșitul lunii martie a acestui an la Senat de către deputatul independent Oana Bîzgan.

FOTO Londra ar urma să-și marcheze plecarea din UE prin lansarea unei monede speciale, luată în derâdere pe rețele de socializare CITEȘTE ȘI FOTO Londra ar urma să-și marcheze plecarea din UE prin lansarea unei monede speciale, luată în derâdere pe rețele de socializare

Proiectul de lege oferă posibilitatea tuturor persoanelor să încheie un parteneriat civil, fie cu cineva de sex opus, fie cu cineva de același sex, partenerii având aceleași drepturi procedurale și statut în toate instanțele și procedurile administrative precum cuplurile căsătorite.

Documentul prevede și drepturile și obligațiile partenerilor civili în ceea ce privește copiii.

De asemenea, un cetățean străin poate obține cetățenie română prin parteneriatul civil în aceleași condiții precum o persoană căsătorită cu un cetățean român.

Pentru a încheia un parteneriat civil, partenerii trebuie să depună o cerere la primăria din localitatea în care doresc să încheie parteneriatul civil, prin care declară că nu cunosc niciun motiv legal care să împiedice încheierea parteneriatului. Tot în cerere va fi stabilit și numele de familie, fie dacă aleg să preia numele celuilalt partener, dacă aleg să păstreze propriul nume sau dacă aleg ambele nume reunite.

Proiectul de lege propune existența unui registru al parteneriatelor civile, în formă fizică la nivel local și o bază de date electronică centralizată la nivel național.

Inițiatorul arată că numărul cuplurilor care trăiesc împreună a crescut în ulimii ani, atât la nivel național, cât și la nivel internațional, iar conviețuirea în afara căsătoriei ar trebui să devină și o stare de drept, pentru că toți cetățenii au dreptul la protecție din partea statului cu privire la viața privată, fără discriminare, indiferent de starea civilă.

Potrivit expunerii de motive, la nivelul Uniunii Europene, 22 de țări oferă dreptul cetățenilor de a-și oficializa relația de cuplu fără a fi obligați la căsătorie, singurele state membre care nu asigură niciun fel de protecție juridică cuplurilor ce trăiesc în uniuni consensuale sunt România, Bulgaria, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia.

De asemenea, arată inițiatorul proiectului de lege, rata nupțialității a scăzut în ultimii ani, iar vârsta medie la prima căsătorie a crescut, ceea ce înseamnă că mentalitatea noii generații cu privire la acest subiect s-a schimbat, inclusiv prin apariția neîncrederii în instituția căsătoriei. În ceea ce privește copiii născuți în afara căsătoriei, dacă în 2007 procentajul era de 26,7 la sută, în 2016 a ajuns la 31,3 la sută, rezultând că pentru mulți cetățeni români căsătoria nu mai reprezintă un element definitoriu în alegerea de a-și întemeia o familie.

„Ținând cont de evoluțiile sociale cu privire la relațiile de cuplu și de familie, se impune o actualizare și o aliniere a legislației ce le privește, iar parteneriatul civil reprezintă un prim pas în acest sens. Această nouă reglementare are ca finalitate oferirea unei protecții juridice acelor cupluri care nu doresc să-și schimbe statutul civil, dar care sunt dispuse să-și oficializeze relația printr-o alternativă la căsătorie. Importanța acestui lucru rezidă în posibilitatea beneficierii de drepturi și îndeplinirea de obligații corelative, asemănătoare celor căsătoriți”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Proiectul de lege a primit aviz negativ de la Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități și de la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări.

Cele două comisii, care au adoptat un raport comun de respingere, spun că reglementarea parteneriatului civil nu reprezintă o cerință europeană, ci ține doar de reglementările naționale ale statelor membre, iar legiuitorul are obligația de a respecta valorile culturale, religioase și morale ale societății.

De asemenea, spun reprezentanții comisiilor, dacă ar intra în vigoare această inițiativă legislativă, ar fi permise și recunoscute inclusiv uniunile personale de același sex și s-ar crea „permisele unor vicii de neconstituționale”. În plus, atrag ei atenția, nu este oferită o soluție în ceea ce privește adopția unui copil de către partenerii de același sex.

Senatul este prima cameră sesizată, urmând ca după vot să intre în dezbatere și vot final la Camera Deputaților. Termenul de adoptare tacită este 31 octombrie.

După referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție, care a avut loc la începutul lunii octombrie și care nu a fost validat din cauza absenței masive la vot, liderul PSD Liviu Dragnea a vorbit și el despre legea parteneriatului civil și despre posibilitatea adoptării unei astfel de inițiative legislative. Partidele parlamentare ar fi trebuit să depună în comun încă de acum două săptămâni un astfel de proiect de lege, însă procedura a fost amânată pentru că proiectul ar fi rămas blocat în Parlament din cauză că PSD nu ar mai susține inițiativa.

Forma propusă de parlamentari prevedea că parteneriatul civil poate fi încheiat între persoane de sex opus sau de același sex, dar adopțiile sunt interzise.

viewscnt
Afla mai multe despre
parteneriat civil
senat