La loc comanda: Slujba de Paști, fără credincioși. Sfintele Paști vor fi aduse acasă, la cerere

La loc comanda: Slujba de Paști, fără credincioși. Sfintele Paști vor fi aduse acasă, la cerere
scris 15 apr 2020

Acordul încheiat anterior între Ministerul de Interne și Biserică, prin care era permisă deplasarea populației spre biserici în noaptea de Înviere, iar polițiștii erau puși să împartă lumina, a fost modificat la intervenția președintelui Iohannis, stabilind acum exact contrariul, și anume că slujba religioasă va fi susținută fără credincioși, iar Sfintele Paști vor fi distribuite la domiciliu, la cerere.

Astfel, Slujbele din noaptea de Înviere vor fi oficiate fără participarea credincioșilor în incinta sau în afara bisericilor

Urmărește-ne și pe Google News

Pâinea sfințită va fi distribuită la domiciliul credincioșilor de către personalul clerical și voluntari ai bisericii, vineri și sâmbătă, în intervalul orar 8-17, și în prima zi de Paște, între 6-12, la cerere.

Credincioșii vor primi Paștile sau Sfânta lumină din pragul casei sau de la fereastră (dacă locuința este la parter), fără a ieși pe stradă.

Anterior, președintele Iohannis a solicitat premierului Orban și ministrului de Interne Vela să revină asupra acordului încheiat între Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă și să găsească o formulă care respectă principiul „Stați acasă!”. Altfel, avertizează șeful statului, după sărbători, vom avea înmormântări.

Ieri, ministrul de Interne spunea că premierul Orban a fost de acord cu această măsură și că președintele Iohannis a fost informat, adăugând că șeful statului a fost mereu de acord cu măsurile Guvernului.

De ce este important: Distribuirea prescurii, sfințite,  va fi asigurată vineri și sâmbătă, în intervalul orar 7-17, în locuri special amenajate, în afara bisericii, de către preoți și voluntari potrivit unui acord între Ministrul Afacerilor Interne și Biserica Ortodoxă Română. 

Iohannis a arătat că în prima zi din starea de urgență prelungită România are peste 7.200 de cazuri de persoane infectate. De asemenea, de marși până miercuri, 20 de persoane au murit și peste 340 de persoane în plus au fost infectate cu coronavirus.

”Deci, nici vorbă de relaxare! Și ca să fie foarte, foarte clar ce-am spus ieri și poate încă nu a ajuns foarte limpede la toată lumea, repet: cuvântul de ordine este ”Stați acasă!””, a insistat președintele. 

Ordonanța Militară 8: Pentru producătorii de cereale ruși, mumă, pentru cei români, ciumă CITEȘTE ȘI Ordonanța Militară 8: Pentru producătorii de cereale ruși, mumă, pentru cei români, ciumă

El a adăugat că este regretabil că de multe ori cele mai bune intenții creează cele mai mari complicații și așa se pare că se întâmplă și cu ”un așa-zis acord încheiat între Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă”.

”Probabil intențiile sunt foarte bune, dar nu s-a înțeles foarte bine ce se dorește acolo. Mulți români au înțeles că este cazul să ne relaxăm. Nu este cazul să ne relaxăm! Iar explicațiile care s-au dat au fost prea optimiste”. a declarat Iohannis.

Decret prezidențial: Bugetarii pot fi obligați să intre în concediu de odihnă CITEȘTE ȘI Decret prezidențial: Bugetarii pot fi obligați să intre în concediu de odihnă

Acesta a convocat o ședință cu premierul Orban, ministrul Vela, alți miniștri și consilieri, pentru a le solicita să revină asupra acestui acord, să găsească, o formulă care respectă principiul ”Stați acasă!”.

”Așadar, dragi români, indiferent ce vă spun unii și alții, eu vă spun același lucru pe care îl spun și medicii, în frunte cu Ministrul Sănătății, același lucru pe care îl spun experții, același lucru pe care îl spune Organizația Mondială a Sănătății: Stați acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări!”, a avertizat președintele Iohannis.

viewscnt
Afla mai multe despre
iohannis
coronavirus
stati acasa
biserica ortodoxa
guvern
orban
vela
inmormantari