Iran: Cel puțin 73 de persoane au fost ucise de explozii la ceremonia de comemorare a generalului Qassem Soleimani

Iran: Cel puțin 73 de persoane au fost ucise de explozii la ceremonia de comemorare a generalului Qassem Soleimani
scris 3 ian 2024

Cel puțin 73 de persoane au fost ucise și 170 rănite în dubla explozie produsă miercuri într-un oraș din Iran unde avea loc o ceremonie pentru a marca asasinarea, în 2020, într-un atac american în Irak, a generalului iranian Qassem Soleimani.

Exploziile au lovit o procesiune cu sute de persoane care se desfășura în apropierea moscheii Saheb al-Zaman din orașul Kerman, în sudul țării, potrivit News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Prima explozie a avut loc la 700 de metri de mormântul lui Soleimani, iar cea de-a doua la un kilometru distanță, în timp ce pelerinii vizitau locul, a relatat agenția oficială IRNA, citată de CNN.

În calitate de comandant al brațului pentru operațiuni externe al Gardienilor Revoluției, Forța Quds, Soleimani a fost un arhitect al politicii iraniene în întreaga regiune. A fost responsabil de misiunile clandestine ale Forței Quds și de furnizarea de îndrumare, finanțare, arme, informații și sprijin logistic pentru guvernele și grupurile armate aliate, inclusiv Hamas și Hezbollah.

Președintele american Donald Trump, care a ordonat asasinarea lui Soleimani în 2020, l-a descris pe general drept "teroristul numărul unu oriunde în lume".

Atentatele de la Kerman survin la o zi după ce nr.2 al biroului politic al Hamas, Saleh al-Arouri, a murit într-o explozie la Beirut, pentru care grupările palestiniene și Hezbollahul libanez au dat vina pe Israel.

viewscnt
Afla mai multe despre
iran
explozii
atentat