Guvernul nu vrea modificarea regulilor de insolvență pentru ca Remin, Fortus sau Oltchim să scape de datorii bugetare

Guvernul nu vrea modificarea regulilor de insolvență pentru ca Remin, Fortus sau Oltchim să scape de datorii bugetare
scris 22 iul 2017

Guvernul nu susține planul propus de parlamentari pentru ca societăți de stat, precum Remin Baia Mare, Societatea Națională Îmbunătățiri Funciare sau chiar Oltchim, să beneficieze în insolvență de o nouă posibilitate de scăpa de datoriile bugetare. O măsură în acest sens va fi discutată în toamnă de Legislativ.

Măsura, prezentată în premieră de Profit.ro, a fost propusă chiar de cel mai important partid din coaliția de guvernare, social-democrații urmărind astfel să permită reintroducerea acestor companii în circuitul economic viabil.

Urmărește-ne și pe Google News

Cele trei companii menționate se află în perioada de observație, urmând să fie întocmite și depuse planuri de reorganizare judiciară a companiilor, dar autorii au în vedere și companii care au în derulare planuri de reorganizare, precum Fortus, producător de utilaje pentru industria minieră și metalurgică, sau Oltchim S.A., producător de produse clorosodice, mase plastice, solvenți clorurati și pesticide.

Alte societăți avute în vedere, la care statul este acționar majoritar, sunt CNMPN Remin, care se ocupă cu extracția de minereu metalifer, neferos, și Societatea Națională Îmbunătățiri Funciare S.A., având ca obiect de activitate construcții hidrotehnice, lucrări de irigații, desecări, comaterea eroziunii solului).

EXCLUSIV DOCUMENT PNL: Firmele care nu își dezvăluie deținătorii acțiunilor la purtător vor fi excluse de la licitații publice CITEȘTE ȘI EXCLUSIV DOCUMENT PNL: Firmele care nu își dezvăluie deținătorii acțiunilor la purtător vor fi excluse de la licitații publice

Măsura avută în vedere de social-democrați este modificarea legislației în vigoare, astfel încât planul de reorganizare judiciară să poată include și conversia creanței bugetare în acțiuni sau titluri de valoare.

Un argument pentru modificarea legii este acela că procedura de dare în plată a bunurilor în contul creanței este greoaie și de durată.

Prin urmare, noua procedură ar permite conversia în acțiuni a creanțelor deținute de stat, inclusiv de autoritățile locale la aceste companii, având în prealabil aprobarea adunării generale a acționarilor, care va fi urmată de majorarea capitalului social al societăților respective.

Argumentul parlamentarilor este că o parte din aceste societăți comerciale sunt singurele producătoare de echipamente și utilaje din țară, având asigurată și o piață de desfacere potențială și incurajatoare.

DOCUMENT PSD știa din luna mai că nu poate introduce impozitul pe cifra de afaceri. Argumentele Finanțelor împotriva impozitului CITEȘTE ȘI DOCUMENT PSD știa din luna mai că nu poate introduce impozitul pe cifra de afaceri. Argumentele Finanțelor împotriva impozitului

Guvernul susține că astfel este dezavantajat creditorul bugetar, iar veniturile la buget ar fi afectate

Executivul este de păarere că prevederile proiectului duc la avantajarea debitorului aflat în dificultate sub aspectul lichidităților și nu este de natură a avantaja creditorul bugetar.

”În mod evident, creditorul bugetar nu are interes în susținerea debitorilor aflați în astfel de situații, mai ales în cazurile în care creditorul bugetar deține garanții asupra activelor societății debitoare aflate în insolvență. Motivul este evidențiat de faptul că realizarea conversiei duce la pierderea rangului prioritar recunoscut creditorului bugetar garantat, acesta devenind, astfel, un simplu acționar/ asociat”, a transmis Guvernul recent parlamentarilor.

Potrivit Guvernului,  rolul Fiscului este de a asigura resursele pentru cheltuielile publice ale statului prin colectarea și administrarea eficace și eficientă a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, neavând, însă, și scopul de a deveni acționar/asociat al unor astfel de societăți.

De asemenea, Guvernul arată că legislația actuală prevede un regim derogatoriu pentru companiile cu capital integral sau majoritar de stat la care s-a deschis procedura insolvenței, respectiv conversia creanțelor bugetare în acțiuni poate fi prevăzută în planul de reorganizare, dar cu acordul expres, în scris, al creditorului.

Sancțiuni mai aspre pentru șoferi. Guvernul schimbă Codul Rutier CITEȘTE ȘI Sancțiuni mai aspre pentru șoferi. Guvernul schimbă Codul Rutier

Conform poziției Guvernului, propunerea legislativă determină pe termen scurt și mediu o scădere a veniturilor bugetare din impozitele, taxele, contribuțiile, amenzile și alte venituri bugetare și accesoriile acestora datorate de debitori.

Executivul mai arată că o astfel de măsură poate fi considerată ajutor de stat și în acest sens amintește că, în cazul Oltchim, Comisia Europeană a acceptat conversia în acțiuni a unor creanțe, în favoarea creditorului (AAAS), nu ca parte a unui plan de reorganizare, ci ca măsură prealabilă privatizării societății, scopul nefiind restructurarea acestui operator economic printr-o procedură a insolvenței.

viewscnt
Afla mai multe despre
insolventa
proceduri
creante
conversie
titluri
remin
fortus
olcthim
parlament