Guvernul britanic a început înregistrarea cetățenilor europeni

Guvernul britanic a început înregistrarea cetățenilor europeni
scris 28 aug 2018

Marea Britanie a început, marți, înregistrarea a mii de cetățeni comunitari ce doresc să-și legalizeze situația pentru a putea rămâne în această țară după Brexit (să obțină așa-numitul "settled status"), într-un program-pilot menit să testeze sistemul de imigrație pe care guvernul de la Londra speră să-l facă deplin operațional până la sfârșitul anului, a anunțat Ministerul britanic de Interne, citat de agenția EFE.

Circa 4.000 de europeni pot deja să înainteze cererile pentru a primi statutul de rezident permanent în Marea Britanie, un proces care în lunile următoare ar trebui să devină accesibil tuturor celor circa 3,8 milioane de cetățeni comunitari care locuiesc în această țară, conform Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

În această etapă de probă pot participa cetățeni europeni care lucrează în sistemul medical NHS din nord-vestul Angliei, precum și studenți și personal de la trei universități din Liverpool.

GALERIE FOTO O nouă promisiune: Delfinul, singurul submarin al României, cumpărat de la URSS în 1985, ar putea fi reparat și repus în funcțiune. Apărarea vrea și să cumpere alte câteva submersibile CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO O nouă promisiune: Delfinul, singurul submarin al României, cumpărat de la URSS în 1985, ar putea fi reparat și repus în funcțiune. Apărarea vrea și să cumpere alte câteva submersibile

Guvernul britanic a precizat deja că cetățenii UE și membrii familiilor lor care la finele anului 2020 se vor afla de cel puțin cinci ani în Marea Britanie vor putea cere "settled status", care le va permite să trăiască și să muncească în Marea Britanie pe termen nedefinit. Cei veniți până la 31 decembrie 2020, dar de mai puțin de cinci ani, vor putea rămâne până la împlinirea acestui termen, după care vor putea solicita la rândul lor noul statut.

viewscnt
Afla mai multe despre
brexit
emigranti