Executivul a aprobat suplimentarea bugetului Autorității Electorale Permanente pe anul 2024, cu suma de 124 milioane lei credite de angajament și credite bugetare, pentru restituirea banilor către competitorii electorali ai sumelor aferente cheltuielilor electorale la alegerile pentru Președintele României din acest an.
Sumele rămase neutilizate se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului până la finele anului 2024.
În precedenta ședință de guvern, a fost aprobată, printr-o Ordonanță de urgență, restituirea de către Autoritatea Electorală Permanentă, la cererea scrisă a competitorilor electorali la alegerile pentru Președintele României din anul 2024, a sumelor aferente cheltuielilor electorale evidențiate în rapoartele detaliate ale veniturilor și cheltuielilor electorale depuse de către aceștia la autoritate.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ FOTO Patru formațiuni politice, dar fără USR, anunță principiile programului de guvernare. LISTA măsurilorVirarea sumelor se va face în conturile unice care au fost deschise de competitorii electorali, potrivit Legii nr. 334/2006, în vederea derulării operațiunilor financiare pentru campania electorală.
În situația în care, urmare a desfășurării controlului finanțării campaniei electorale, AEP va constata că cheltuielile competitorilor electorali la alegerile pentru Președintele României din anul 2024 au fost efectuate cu încălcarea prevederilor Legii nr.334/2006, sumele aferente acestora se vor vărsa la bugetul de stat către competitorii electorali, în termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei AEP.