Gheorghe Flutur, președinte interimar al PNL până la Congresul partidului din 10 aprilie - surse

Gheorghe Flutur, președinte interimar al PNL până la Congresul partidului din 10 aprilie - surse

Foto: PNL Suceava Facebook

scris 2 apr 2022

Prim-vicepreședinte Politici Publice, președinte LAL, Gheorghe Flutur, va prelua interimar șefia PNL, au precizat surse liberale, pentru News.ro. Florin Cîțu și-a înregistrat, sâmbătă, demisia din funcția de președinte al partidului, deoarece colegii nu au participat la ședința BEx al PNL.

„Aș fi vrut să îmi prezint demisia în fața colegilor mei. Nu s-a putut, doar am înregistrat-o la partid”, a afirmat Cîțu, sâmbătă la sediul formațiunii.

Urmărește-ne și pe Google News

La ședința de Birou Executiv convocată de Florin Cîțu au fost prezenți doar Dan Vîlceanu, Theodor Stolojan și Cristian Băcanu.

„Nu există alte ședințe statutare. Rolul acestei ședinței era foarte simplu, de a avea discuție față în față cu colegi cu care am pornit la drum acum un an de zile pentru a da un suflu nou Partidul Național Liberal. Era o șansă pentru a le mulțumi că am lucrat împreună și cred că au fost și momente bune, au fost și momente grele. Vroiam să discutăm puțin despre acțiunile mele care au fost criticate în spațiul public referitor la acest compromis cu PSD. Da, este adevărat, niciodată nu am fost confortabil cu acest compromis pe care l-am făcut cu PSD, nu este un secret. Întotdeauna am crezut că măsurile propuse și care multe dintre ele au fost aprobate, vor avea un efect de bumerang”, a mai explicat Cîțu.

Cîțu demisionează de la conducerea PNL după doar șase luni de mandat CITEȘTE ȘI Cîțu demisionează de la conducerea PNL după doar șase luni de mandat

Dan Vîlceanu a anunțat, sâmbătă, că va discuta zilele următoare cu premierul Nicolae Ciucă pentru a își înainta demisia din funcția de ministru al Investițiilor sau Proiectelor Europene. El a adăugat că nu mai poate fi vorba de încredere în interiorul echipei guvernamentale.

Secretarul general al PNL a anunțat, încă de vineri, că sâmbătă, la ședința Biroului Executiv al PNL, își va anunța demisia din funcția de secretar general al partidului, el precizând că nu vrea să participe la un asemenea bâlci. 

viewscnt
Afla mai multe despre
pnl
cheorghe flutur
presedinte interimar