Gabriela Firea și-ar dori să candideze din nou la Primăria Capitalei. Ce anume nu vrea

Gabriela Firea și-ar dori să candideze din nou la Primăria Capitalei. Ce anume nu vrea

Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

scris 8 nov 2021

Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat că și-ar dori să candideze pentru un nou mandat de primar general al Capitalei la viitoarele alegeri locale, iar în ceea ce privește o eventuală nominalizare a sa ca ministru al Muncii, consideră că are colegi mult mai bine pregătiți pentru preluarea acestui portofoliu.

„Pe mine mă interesează să se majoreze alocațiile, așa cum prevede legea, pensiile, salariul minim. Să aibă orice român posibilitatea să își cumpere medicamente, antivirale din farmacii și, în cazul în care ajunge în spital, să fie tratat cu tot ceea ce este necesar. Funcțiile sunt pe ultimul loc. Îmi doresc în special să lupt pentru români, ca parlamentar, ca senator. Mi-aș dori în trei ani să candidez din nou la Primăria Capitalei, dacă voi fi sănătoasă. Cât privește portofoliile, în funcție de ce vor decide colegii mei social-democrați în următoarele ședințe, dacă pot fi utilă undeva, discutăm, dar nu îmi doresc în mod pragmatic sau esențial acest lucru”, a declarat fostul primar general al Capitalei la postul România TV.

Urmărește-ne și pe Google News
Securizarea muncii de la distanță CITEȘTE ȘI Securizarea muncii de la distanță

Gabriela Firea a arătat că nu și-ar dori să dețină funcția de ministru al muncii într-un eventual guvern PSD-PNL, apreciind că are colegi social-democrați mai bine pregătiți în acest domeniu, scrie Agerpres.

„Este un minister foarte greu. Cred că am colegi mult mai bine pregătiți decât mine. Eu cred că orice om, dar mai ales om politic, trebuie să se cunoască bine și să aibă și simțul ridicolului. Să știe unde este potrivit, unde nu este potrivit. Eu consider că în echipa social-democrată am colegi mult mai bine pregătiți decât mine în acest domeniu. Sunt și eu membru al Comisiei de Muncă, Familie și Protecție Socială a Senatului, dar cred că în acest domeniu mai am multe de învățat”, a spus Gabriela Firea.

„Suntem două partide măcinate de disputa nedreaptă”

Ea a precizat că a participat la discuțiile dintre PSD și PNL și că nu sunt reale informațiile apărute în spațiul public în legătură cu împărțirea portofoliilor.

„Sunt și eu trecută la tot felul de ministere, ba la Interne, ba la Muncă. Realmente sunt speculații făcute până în acest moment. A fost doar o discuție de tatonare, exploratorie, urmând ca după acest weekend, în care s-a lucrat la programul de guvernare, la modul tehnic vorbind, săptămâna viitoare, dacă se iau decizii în cele două partide, în forurile statutare, să se realizeze sau nu o coaliție de guvernământ. Pentru că nu este foarte simplu - suntem două partide măcinate de disputa nedreaptă la care am asistat, mai mult de la PNL către PSD, invectivele adresate către noi și calificativele nedemne care ne-au fost transmise în special în campania electorală”, a declarat Gabriela Firea.

Cum îți aduci afacerea în online CITEȘTE ȘI Cum îți aduci afacerea în online

Senatorul PSD a menționat că, în condițiile actuale, când situația sanitară din țară este foarte gravă, PSD trebuie să decidă dacă e bine să rămână în opoziție sau să participe „activ” la redresarea situației.

viewscnt
Afla mai multe despre
psd
gabriela firea