FOTO Premierul Regatului Țărilor de Jos, singurul care mai ridică, de peste un deceniu, obiecții față de aderarea României la Schengen, spune că nu se opune de principiu, dar că mai sunt "pași de făcut"

scris 12 oct 2022

Premierul Regatului Țărilor de Jos, Mark Rutte, a transmis la București, după o discuție cu președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă, că țara sa nu este în principiu împotriva aderării României la Schengen și că toate statele care îndeplinesc condițiile trebuie să adere, iar România a făcut progrese în ultima perioadă, urmând însă ca "noi pași să vină".

IMAGINI POT FI VĂZUTE ÎN MATERIAL ȘI ÎN GALERIA FOTO

Întrebat dacă există posibilitatea ca o decizie pozitivă să fie chiar în acest an, el a evitat un răspuns direct, spunând doar că nu poate avansa un termen și că este necesar să existe suficienți pași pozitivi pentru statul de drept și combaterea corupției.

Urmărește-ne și pe Google News

„Olanda nu este, în principiu, împotrivă. Noi spunem că toate țările care îndeplinesc condițiile trebuie să adere la spațiul Schengen. România a făcut foarte mulți pași în direcția bună în ultimii ani. În același timp, zicem din nou că aderarea la Schengen poate fi vorba când toate condițiile sunt îndeplinite. Avem și un mecanism de monitorizare, avem și un mecanism de colaborare și verificare, pașii următori vor veni.

FOTO Protest organizat de AUR - George Simion a intrat în conflict cu Diana Șoșoacă CITEȘTE ȘI FOTO Protest organizat de AUR - George Simion a intrat în conflict cu Diana Șoșoacă

Trebuie să vedem ce urmează în această procedură și o să vorbim mai departe, dar Olanda nu este, în principiu, împotriva aderării României la Schengen”, a declarat Mark Rutte, întrebat dacă opoziția Olandei este legată de corupția din portul Constanța, problemele de la frontiere sau infrastructură.

Rutte a mulțumit totuși României pentru ospitalitate și cooperare în ceea ce privește trupele NATO dislocate pe teritoriul țării și primirea refugiaților ucraineni.

La rândul său, președintele Iohannis a admis că mai sunt probleme de rezolvat pentru aderarea la Schengen, precizând că autoritățile române fac tot posibilul pentru a le rezolva cât mai repede.

FOTO DIICOT și-a inaugurat noul sediu, cumpărat de la dezvoltatorul ungaro-israelian al moștenirii Gojdu de la Budapesta CITEȘTE ȘI FOTO DIICOT și-a inaugurat noul sediu, cumpărat de la dezvoltatorul ungaro-israelian al moștenirii Gojdu de la Budapesta

"Trebuie să acceptăm că nu toți sunt de părerea noastră și să ne concentrăm pe rezolvarea problemelor", a spus Iohannis, susținând totodată că el nu se gândește la un termen anume, respectiv acest an pentru o decizie pozitivă.

Rutte este prim-ministru al Țărilor de Jos din octombrie 2010.

 

FOTO Premierul Regatului Țărilor de Jos, singurul care mai ridică, de peste un deceniu, obiecții față de aderarea României la Schengen, spune că nu se opune de principiu, dar că mai sunt

România a cumpărat cu 44 milioane euro două nave de pompieri de la compania olandeză Damen cu o zi înainte de vizita premierului Mark Rutte.

Achiziția este efectuată cu două luni înainte de votul decisiv pentru intrarea în Schengen.

Olanda este singura țară care mai ridică - de peste un deceniu - obiecții față de aderarea României la Schengen.

viewscnt
Afla mai multe despre
romania
olanda
schengen