FOTO Iohannis s-a angajat să gireze un „acord politic” între coaliție și sindicatele din educație, au anunțat liderii sindicaliștilor după întâlnirea de la Cotroceni

FOTO Iohannis s-a angajat să gireze un „acord politic” între coaliție și sindicatele din educație, au anunțat liderii sindicaliștilor după întâlnirea de la Cotroceni

Inquam Photos / Octav Ganea

scris 30 mai 2023

Președintele Klaus Iohannis s-a angajat să gireze un „acord politic” între coaliția de guvernare și sindicatele din educație, au anunțat liderii sindicaliștilor după întâlnirea de la Cotroceni cu șeful statului.

La ieșirea de la negocierile cu președintele Klaus Iohannis, liderii sindicali au prezentat oferta în fața mulțimii de profesori protestatari de la Palatul Cotroceni: ”Președintele a promis că își va pune semnătura, că îl va gira un acord și că va urmari ca în noua grilă de salarizare să respecte măririle pe care le-am cerut. Au spus clar că nu vor da ordonanță pentru măririle pe care le-am cerut. Singura oferta în picioare este cea pe care o șiti, 4000 de lei prime”, a declarat Simion Hăncescu, liderul FSLI.

Urmărește-ne și pe Google News
Nicoleta Cîrciumaru este noul șef, interimar, al ANAF, anunță ministrul Finanțelor. Surse din Vamă afirmă că șefia AVR ar urma să fie preluată de Ion Cupă, din zona PNL CITEȘTE ȘI Nicoleta Cîrciumaru este noul șef, interimar, al ANAF, anunță ministrul Finanțelor. Surse din Vamă afirmă că șefia AVR ar urma să fie preluată de Ion Cupă, din zona PNL

Marian Nistor a declarat că „există posibilitatea de detensionare, dar decizia va fi a colegilor noștri”, scrie G4Media.ro.

FOTO Iohannis s-a angajat să gireze un „acord politic” între coaliție și sindicatele din educație, au anunțat liderii sindicaliștilor după întâlnirea de la Cotroceni

„Vom consulta colegii și vom da un răspuns. (…) E o șansă optimă pentru toți colegii noștri ca problemele lor să poată să fie rezolvate. E un angajament foarte ferm”, a susținut Marian Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, a precizat, la rândul său, că președintele le-a explicat că „emiterea unui act normativ nu se poate, dar dacă se încheie un acord îl va gira”. Acesta a explicat că este vorba despre un acord politic cu șefii coaliției majoritare.

Acordul ar urma să prevadă creșterea salariilor profesorilor, dar nu imediat.

Hăncescu a precizat că miercuri este în continuare grevă generală în școli, după care urmează oricum minivacanța de 1 iunie și Rusalii.

Miercuri urmează ca sindicatele să anunțe decizia în privința continuării grevei.

Peste 20.000 de profesori au mers în marș, marți, din Piața Victoriei spre Palatul Cotroceni, liderii de sindicat fiind primiți de către președintele Klaus Iohannis, după ce negocierile purtate la Guvern au eșuat.

viewscnt
Afla mai multe despre
iohannis
educatie