FOTO Clotilde Armand a semnat contractul pentru PUZ-ul „Promenada verde”

FOTO Clotilde Armand a semnat contractul pentru PUZ-ul „Promenada verde”

Sursa foto: Inquam Photos / Adriana Neagoe

scris 19 dec 2023

Primarul Clotilde Armand a semnat contractul pentru elaborarea PUZ-ului „Promenada verde”, care va stabili cum vor fi amenajate malurile lacurilor din Sectorul 1, proiect promis în campania electorală. Totodată, primarul a semnat contractele pentru alte 3 PUZ-uri care vor stabili ce se poate construi și ce străzi vor fi trasate în mai multe zone destructurate din nordul Bucureștiului.

„Vă anunț că am semnat contractele pentru realizarea a patru PUZ-uri importante pentru Sectorul 1: „Meteorologiei-Holban” (279,81 ha), „Colosseum” (185,30 ha), „Promenada Verde” (651,53 ha) și „Sisești-Străulești Nord” (1.012,82 ha). Haideți să vă spun de ce sunt importante aceste PUZ-uri pentru Sectorul 1.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Biden avertizează Congresul, alături de de Zelenski, în Biroul Oval, că îi va face lui Putin ”cel mai mare cadou de Crăciun” CITEȘTE ȘI VIDEO Biden avertizează Congresul, alături de de Zelenski, în Biroul Oval, că îi va face lui Putin ”cel mai mare cadou de Crăciun”

Dezinteresul fostelor administrații locale din Sectorul 1 a creat un adevărat haos urbanistic. S-a construit pe verticală, între case, pe spații verzi, exclusiv în interesul dezvoltatorilor imobiliari. În plus, lipsa cadastrării a dus la mii de suprapuneri ale terenurilor peste terenurile învecinate.

FOTO Clotilde Armand a semnat contractul pentru PUZ-ul „Promenada verde”

Prin PUZ- urile pe care le vom realiza și prin finalizarea cadastrării Sectorului 1 -la care lucrăm în ritm accelerat- vom reglementa și rezolva aceste probleme. De asemenea, vom rezolva toate problemele de urbanism și de tramă stradală (întreaga rețea de căi de comunicare dintr-o zonă). De exemplu, vom reglementa ultimele probleme ale Promenadei Verzi, un proiect la care țin foarte mult”, a transmis Armand.

CAPEX.com fuzionează cu NAGA Group. Octavian Pătrașcu devine CEO al noului grup. Plan de listare la Frankfurt și NASDAQ CITEȘTE ȘI CAPEX.com fuzionează cu NAGA Group. Octavian Pătrașcu devine CEO al noului grup. Plan de listare la Frankfurt și NASDAQ

Aceste PUZ-uri au fost scoase în achiziție în decembrie 2021, dar contractele au fost atribuite abia acum din cauza faptului că firma Vego Concept Engineering a contestat câștigătorul desemnat de Primăria Sector 1. CNSC a stabilit însă că Primăria Sectorului 1 are dreptate.

FOTO Clotilde Armand a semnat contractul pentru PUZ-ul „Promenada verde”

Contractele pentru elaborarea celor 4 PUZ-uri au fost semnate cu Asocierea Agorapolis SRL - Raumplan Design. Valoarea acestora depășește 3 milioane lei fără TVA, scrie Hotnews.ro.

FOTO Clotilde Armand a semnat contractul pentru PUZ-ul „Promenada verde”

Defalcat, valoarea contractelor pe fiecare lor este:

  • „Meteorologiei-Holban” (279,81 ha) - 487.000 lei fără TVA;
  • „Colosseum” (185,30 ha) - 494.000 lei fără TVA;
  • „Promenada Verde” (651,53 ha) - 838.000 lei fără TVA;
  • „Sisești-Străulești Nord” - 1.369.000 lei fără TVA;
viewscnt
Afla mai multe despre
clotilde armand
puz