Elena Udrea, pusă sub control judiciar în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009. Și Ioana Băsescu este sub control judiciar

Elena Udrea, pusă sub control judiciar în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009. Și Ioana Băsescu este sub control judiciar
scris 22 sep 2016

Elena Udrea a fost pusă sub control judicar în dosarul în care a fost audiată la DNA, a declarat, joi, avocatul acesteia, Alexandru Chiciu. precizând că fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului nu este cercetată pentru fapte de corupție. Și Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte al României Traian Băsescu, a fost pusă, joi, sub control judiciar de către procurorii DNA, într-un dosar privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009.

Alexandru Chiciu a spus că procurorii au luat măsura controlului judiciar în cazul Elenei Udrea, deși în dosar sunt o serie de contradicții, iar declarațiile unor martori audiați la DNA infirmă tezele procurorilor, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

"Noi apreciem că dosarul este absolut prematur realizat la acest moment, în condițiile în care procurorii au avut la dispoziție peste un an să facă cercetările. Există o serie de contradicții între actele procurorilor, descrierea situației de fapt în procesul verbal de aducere la cunoștință a calităților de suspect și elementele care s-au decelat din audierea martorilor”, a declarat Chiciu.

Avocatul a precizat că Elena Udrea nu putea să dea joi o declarație la DNA, având în vedere contradicțiile și discrepanțele din dosar, dar că va da un punct de vedere în fața procurorilor după ce va studia materialul de urmărire penală.

"Urmează să ni se pună la dispoziție dosarul și în mod sigur vom da declarații, după ce se vor lămuri aceste contradicții, care provin de la procurori”, a mai spus Alexandru Chiciu.

Elena Udrea, Ioana Băsescu și Dan Andronic au fost joi la DNA pentru a da declarații sau a li se aduce la cunoștință acuzațiile din dosar, care ar avea legătură cu finanțarea campaniei electorale din 2009.

Și Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte al României Traian Băsescu, a fost pusă, joi, sub control judiciar de către procurorii DNA, în dosarul privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009. Ea este acuzată de instigare la abuz în serviciu și la spălare de bani. În același dosar au fost puși sub control judiciar și fostul ministru Elena Udrea, fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării Gheorghe Nastasia, fostul președinte al Consiliului Județean Tulcea Victor Tarhon, Ioan Silviu Wagner, fost director general al unei soceități cu capital de stat și omul de afaceri Giovanni Mario Francesco, fostul concubin al Ioanei Băsescu.

Consultantul politic Dan Andronic a declarat că a așteptat mult până a ajuns în fața anchetatorilor și a dat o declarație scurtă, în calitate de martor, într-un dosar din 2015.

Audierile la DNA vizează fapte privind finanțarea campaniei electorale din 2009, a declarat, joi, avocatul Vasile Pleșa, precizând că Gheorghe Nastasia, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului în mandatul Elenei Udrea, a fost pus sub control judiciar în această cauză.

ANALIZĂ Unde dai și unde crapă. Sancțiunile occidentale n-au șubrezit, ci, dimpotrivă, au întărit regimul autoritar al lui Putin CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Unde dai și unde crapă. Sancțiunile occidentale n-au șubrezit, ci, dimpotrivă, au întărit regimul autoritar al lui Putin

"Sunt evenimente din anul 2009. Da, s-au impus măsuri preventive. Deocamdată pot să vă spun că pentru domnul Nastasia, care este clientul meu, s-a impus măsura controlului judiciar în legătură cu o luare de mită, în legătură cu campania, cu evenimente din 2009”, a spus Vasile Pleșa, la ieșirea de la Direcția Națională Anticorupție.

Avocatul a precizat că în această cauză sunt denunțuri în care se arată că structuri din acea perioadă care aveau legătură cu unitățile administrativ-teritoriale ar fi participat, la un moment dat, cu sume de bani la campania electorală din 2009.

Vasile Pleșa a precizat că este vorba de un denunțător care a avut în acea perioadă mai multe contracte cu Ministerul Turismului.

Avocatul a mai spus că nu știe ce amestec ar avea Ioana Băsescu, precizând că nu i-a văzut numele în dosar.

Fostul președinte Traian Băsescu a lansat, miercuri seară, acuzații dure la adresa șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, acuzând-o că a format un grup de procurori care se va ocupa de arestarea uneia dintre fiicele sale.

”Am aflat prin DNA că este un mic grup de procurori care se jură că mă va face să cer custodia unuia dintre nepoți, adică îi va aresta părinții. (...) În linii mari, cunosc componența grupului de procurori, dar nu am s-o fac publică. Sunt câțiva procurori foarte apropiați doamnei Kovesi și pe care i-a cărat și consilieri și i-a pus și în funcții după ce au rezolvat anumite dosare. N-o să spun nume și va veni și o zi când va trebui să fac publice numele”, a spus Traian Băsescu la România TV. 

viewscnt
Afla mai multe despre
elena udrea
dna