Corpul de control al Ministerului de Interne a sesizat Parchetul după ce Ion Ștefan, fost ministru al Dezvoltării și actual deputat de Vrancea, ar fi convocat șefii Poliției din Vrancea "pentru a le cere socoteală" că fiul său a fost oprit în trafic. Procurorii fac cercetări pentru a stabili dacă prefectul de Vrancea ar fi comis infracțiunea de abuz în serviciu, iar fostul ministru Ion Ștefan, trafic de influență, susține G4media.ro
Fostul ministru al Dezvoltării, Ion Ștefan (care a demisionat recent din PNL, alăturându-se fostului președinte liberal Ludovic Orban, în grupul de parlamentari neafiliați), le-ar fi cerut șefilor Poliției din Vrancea să nu îi mai oprească băiatul în trafic, în timpul unei discuții pe care a avut-o cu aceștia în biroul prefectului de Vrancea, susține G4Media, care adaugă că informațiile ar fi fost confirmate de șefii poliției.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
“Nu-mi mai opriți băiatul în trafic”, ar fi spus deputatul de Vrancea, relatează sursa citată. Corpul de control al Ministerului de Interne efectuează o anchetă acum pentru a analiza comportamentul prefectului, mai este relatat.