Demisie la vârful PNL București

Demisie la vârful PNL București
scris 3 iun 2019

Liderul PNL București Cristian Bușoi anunță retragerea echipei de la conducerea filialei, acesta fiind "cel mai înțelept:."Eu și întreaga echipă de conducerea a PNL București ne asumăm responsabilitatea pentru scorul la București", spune Bușoi. În oinia sa, și conducerea centrală a responsabilă pentru acest scor și acuză USR că nu a fost mereu un aliat corect, ci un competitor interesat ca PNL să scadă.

"Cel mai înțelept este să ne retragem. Voi rămâne implicat în organizația PNL București și în dezbaterile privind temele pe București, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

PNL București a avut o organizare bună și a făcut tot ce trebuie pentru a susține și a ajuta campania PNL la nivel național. Le mulțumesc colegilor președinți de sectoare care s-au mobilizat și le mulțumesc voluntarilor PNL care au ajutat ca mesajele PNL să se ducă spre bucureșteni. Îi mulțumesc, de asemenea, lui Rareș Bogdan pentru implicarea în campanie. Efortul pe care l-a făcut a fost recunoscut", scrie Bușoi.

VIDEO Protest nud în fața sediului Facebook din New York CITEȘTE ȘI VIDEO Protest nud în fața sediului Facebook din New York

El spune că a preluat organizația la 12% cu 74.041 de voturi la alegerile locale din 2016, iar la alegerile europarlamentate de anul acesta, PNL București a obținut 15,7%, adică 145.952 de voturi.

"Este o dublare a numărului de voturi. Dar, ca președinte al PNL București, eu și întreaga echipă de conducerea a PNL București ne asumăm responsabilitatea pentru scorul la București. Îmi asum răspunderea și pentru că sunt de 23 de ani în PNL și am făcut mereu ceea ce a fost cel mai bine pentru PNL. Trebuie însă să nu ne amăgim. Și conducerea națională a partidului este responsabilă pentru scorul PNL la București. Organizarea și politica locală sunt o parte componenta importantă într-o campanie electorală, dar la București și în marile orașe cel mai mult influențează votul politic, imaginea națională a partidului și a liderilor săi", remarcă Bușoi.

În opinia sa, PNL are nevoie de unitate, a câștigat alegerile europarlamentare.

"Nu dorim discuții în contradictoriu în Biroul Politic și nu dorim să punem președinții din țară să aleagă între conducerea partidului și solidaritatea cu organizația București. De aceea, am decis ca cel mai înțelept este să ne retragem. Voi rămâne implicat în organizația PNL București și voi rămâne activ în dezbaterile privind temele pe București", precizează Cristian Bușoi

El lasă PNL București două proiecte la cheie : “Deblocăm Bucureștiul”, adică soluții pentru deblocarea traficului din București și construirea Spitalul Municipal, pentru care PNL a făcut campanie publica în 2015 și pe care apoi PNL l-a susținut și pentru care administrația PSD-Firea nu a mișcat niciun pas în 3 ani.

"Administrația PSD-Firea este o nenorocire pentru București și încă 4 ani pierduți. Ceea ce este însă important este faptul ca administrația PSD-Firea poate fi bătută și trebuie bătută de un candidat al PNL. Este nevoie de o acțiune comună a opoziției în București și în țară, dar USR nu a fost mereu un aliat corect, ci un competitor interesat ca PNL să scadă. Au fost multe situațiile în care, ca președinte al PNL București, m-am făcut că nu văd lucrurile incorecte făcute de USR la București, pentru a salva aparența opoziției unite. Liderii vin și pleacă, dar oamenii în organizații care muncesc voluntar, pentru că ei cred în PNL, sunt cea mai importantă resursă a partidului. Le mulțumesc încă o dată pentru toată munca lor și sunt bucuros că am avut onoarea de a fi alături de ei în acești ani. Sunt de 23 de ani în PNL și nu sunt genul de vedetă politică de Facebook; iar antipesedismul l-am arătat ținând PNL București unit și dublând voturile în 3 ani", conchide Bușoi.

viewscnt
Afla mai multe despre
pnl bucurești cristian bușoi
demisie