Declarații la indigo de miniștri: Decizia în cazul Dragnea - luată sub presiunea străzii, a unei părți a presei, a reprezentanților statului paralel sau a adversarilor politici

Declarații la indigo de miniștri: Decizia în cazul Dragnea - luată sub presiunea străzii, a unei părți a presei, a reprezentanților statului paralel sau a adversarilor politici
scris 21 iun 2018

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat transmite declarația lui Ștefan Radu Oprea, în calitate de ministru, în care acesta afirmă că decizia instanței de astăzi în cazul liderului PSD, Liviu Dragnea, de condamnare la trei ani și șase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman,pentru instigare la abuz în serviciu, reprezintă ”o decizie luată sub presiunea străzii, a unei părți a presei, a reprezentanților statului paralel sau a adversarilor politici", care nu poate fi lăsată să afecteze bunul mers al României și să strice imaginea țării în fața partenerilor externi.

"Decizia de azi a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție nu va influența în niciun fel guvernarea și nici punerea în aplicare a Programului de Guvernare. Până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată nu putem ignora motorul statului de drept: prezumția de nevinovăție. Iar prezumția de nevinovăție, principiul care are ca scop principal protejarea împotriva unor măsuri abuzive, trebuie să fie aplicată tuturor cetățenilor României, deci și președintelui Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea. Iar pentru a ne onora statutul de țară europeană care își respectă Constituția, care aplică Directivele Europene și Standardele Comisiei de la Veneția, guvernul, miniștrii și Partidul Social Democrat, ales de o majoritate covârșitoare, democratic, prin vot liber exprimat, îl susțin pe președintele Liviu Dragnea la conducerea partidului și a Camerei Deputaților. Nu putem lăsa ca o decizie luată sub presiunea străzii, a unei părți a presei, a reprezentanților statului paralel sau a adversarilor politici să afecteze bunul mers al României, să strice imaginea țării în fața partenerilor externi", spune ministrul.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO După controversa pe tema autismului, actrița Manuela Hărăbor a fost numită consilier onorific al premierului Dăncilă CITEȘTE ȘI FOTO După controversa pe tema autismului, actrița Manuela Hărăbor a fost numită consilier onorific al premierului Dăncilă

O declarație asemănătoare a avansat și ministrul Apărării, Mihai Fifor, semn că, cel mai probabil, le-au fost pregătite și înamânate de consultanți spre prezentare: "O decizie luată sub presiunea străzii, a unei părți a presei, a serviciilor care încheie protocoale secrete sau a adversarilor politici nu trebuie să pună sub semnul întrebării bunul mers al României, să strice imaginea țării în fața partenerilor externi”, este declarația cu care apare și ministrul Apărării.

“O decizie luată sub presiunea străzii, a unei părți a presei, a serviciilor care încheie protocoale secrete sau a adversarilor politici nu trebuie să pună sub semnul întrebării bunul mers al României, să strice imaginea țării în fața partenerilor externi. Coaliția PSD-ALDE va duce până la capăt reformele începute pentru bunăstarea românilor”, a mai adăugat acesta.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat joi la trei ani și șase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman,pentru instigare la abuz în serviciu. 

 Decizia instanței nu este definitivă.

Dragnea a fost achitat pentru infracțiunea de fals intelectual sub forma instigării și condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu.

viewscnt
Afla mai multe despre
dragnea
inchisoare