Pragurile pentru achizițiile publice directe pentru lucrări și pentru bunuri și servicii vor fi dublate, potrivit unei propuneri legislative inițiate de PSD și PNL și aprobate acum de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Parlamentarii majorității guvernamentale susțin că este nevoie de achiziții simplificate pentru a atrage mai rapid fondurile din PNRR, potrivit expunerii de motive.
În schimb, partenerii sociali susțin, în avizul negativ acordat proiectului în Consiliul Economic și Social (CES), că: ”majorarea pragurilor de la care autoritatea contractantă poate achiziționa direct produse și servicii, respectiv lucrări, este una semnificativă, care va denatura concurența în piață și calitatea lucrărilor (...) se poate aprecia că este o măsură menită să ocolească legislația specifică achizițiilor publice, care ar duce la afribuirea unor contracte importante de execuție pe criterii discreționare, favorizând firmele ''de casă", apropiate de autoritățile locale”.
CITEȘTE ȘI Audierea în Parlament a candidaților la conducerea ANRE devine obligatorie. Decizie la foarte scurt timp după ce Comisiile parlamentare l-au votat fără audieri pe Iulian IancuProiectul modifică legislația privind achizițiile publice, achizițiile sectoriale și concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu un amendament admis la comisiile de specialitate, care prevede dublarea pragurilor pentru achizițiile publice directe de la 450.000 la 900.000 lei pentru lucrări și de la 135.000 la 270.120 lei pentru bunuri și servicii.
”Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 270.120 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 900.400 lei”, prevede unul din amendamentele adoptate.
Proiectul, inițiat de parlamentari PSD, PNL și UDMR, mai prevede, potrivit unui alt amendament admis, menținerea Curții de Conturi în mecanismul de control. Inițial, era prevăzută scoaterea Curții de Conturi din procesul de constatare a contravențiilor și aplicarea de sancțiuni.
Modificările vin pe fondul unor alocări de bugete fără precedent în istoria recentă pentru achiziții publice, atât din bugetul de stat (prin PNDL și programul Anghel Saligny), cât și din fonduri europene și PNRR. De asemenea, inflația galopantă a crescut semnificativ prețurilor multor bunuri, servicii și lucrări, mai cu seamă în construcții.
Pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie doar promulgat de șeful statului. Guvernul va trebui să emită, totodată, noi norme metodologice pentru aplicarea legii, în termen de 30 de zile de la intrare în vigoare.