DECIZIE Canada declanșează represalii comerciale împotriva SUA

Politic   
DECIZIE Canada declanșează represalii comerciale împotriva SUA

Guvernul canadian a anunțat represalii comerciale împotriva Statelor Unite.

Aceasta după ce administrația președintelui Donald Trump a pus în aplicare tarife de 25% la importurile de oțel și aluminiu, conform EFE.

Urmărește-ne și pe Google News
Trump amenință UE cu represalii comerciale CITEȘTE ȘI Trump amenință UE cu represalii comerciale

Începând de joi, Canada va impune tarife de 25% la produse importate din SUA în valoare de 29,8 miliarde de dolari canadieni (20,7 miliarde de dolari americani) , conform anunțului făcut de ministrul de finanțe, Dominic LeBlanc, ministrul de externe, Melanie Joly și ministrul industriei, Francois-Philippe Champagne, arată Agerpres.

Marți, la miezul nopții, SUA au început să aplice tarife la importurile de oțel și aluminiu din întreaga lume, taxe care se adaugă altora pe care executivul american le-a inițiat săptămâna trecută în cazul produselor canadiene care nu sunt prevăzute în tratatul T-MEC.

SUA - Încetinire peste așteptări a inflației în luna februarie CITEȘTE ȘI SUA - Încetinire peste așteptări a inflației în luna februarie

LeBlanc a declarat într-o conferință de presă că represaliile se vor aplica la importuri de oțel din SUA în valoare de 12,6 miliarde de dolari canadieni. Aceste taxe de represalii vor afecta, de asemenea, alte produse în valoare de 14,2 miliarde de dolari canadieni, cum ar fi unelte, computere, echipamente sportive și produse de ștanțare a fierului.

Noile tarife se adaugă celor pe care Canada le-a aplicat deja de la începutul lunii martie la alte importurile americane în valoare de 30 de miliarde de dolari canadieni, de la băuturi alcoolice și suc de portocale până la electrocasnice.

În total, Canada impune în prezent tarife de 25% la importuri din SUA a căror valoare este de aproape 60 de miliarde de dolari.

LeBlanc a mai precizat că guvernul canadian 'ar putea impune' mai multe tarife ca răspuns la acțiunile administrației Trump.

Ilie Bolojan - discuții cu mediul asociativ bancar; facilitarea creditării pentru investiții, printre temele abordate CITEȘTE ȘI Ilie Bolojan - discuții cu mediul asociativ bancar; facilitarea creditării pentru investiții, printre temele abordate

'Guvernul nostru va continua să lucreze neobosit pentru a convinge administrația Trump să renunțe complet la aceste tarife, care sunt absolut nejustificate', a adăugat LeBlanc.

La rândul său, șefa diplomației canadiene, Melanie Joly, a spus că 'va fi o luptă zilnică' și a avertizat că în timpul summitului ministerial al G7 care începe miercuri în orașul canadian Charlevoix va menționa războiul comercial în fiecare conversație pe care o va avea cu secretarul de stat american, Marco Rubio.

'La fiecare întâlnire, voi ridica problema tarifelor pentru a coordona răspunsul nostru cu europenii și pentru a pune presiune asupra americanilor. Este vorba de mult mai mult decât de economie. Este o chestiune privind viitorul țării noastre. Suveranitatea și identitatea canadiene nu sunt negociabile', a adăugat ea.

viewscnt
Afla mai multe despre
canada
sua
taxe