Fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache a anunțat, după ce a fost pus sub control judiciar sub cauțiune pentru complicitate la trafic de influență și spălare a banilor, că a decis să se suspende din PSD. "Sunt nevinovat și sper ca Justiția să facă lumină cât mai repede în acest dosar. Nu doresc să pun în pericol șansele reale de câștigare a alegerilor parlamentare, pe care le are partidul al cărui membru sunt de peste 20 de ani", a afirmat el.
"În lumina evenimentelor recente, am luat decizia de a mă suspenda din PSD. Sunt nevinovat și sper ca Justiția să facă lumină cât mai repede în acest dosar. Nu doresc să pun în pericol șansele reale de câștigare a alegerilor parlamentare, pe care le are partidul al cărui membru sunt de peste 20 de ani și în slujba căruia mi-am pus toată activitatea politică", a scris, pe Facebook, Daniel Tudorache.
Anterior, el a explicat, tot pe Facebook, că a fost convocat, vineri seară, la DNA, "unde am zăbovit mai mult de 12 ore, cerându-mi-se explicații pentru presupuse fapte din urmă cu mai mult de 12 ani".
CITEȘTE ȘI Țările bogate nu vor să renunțe la drepturile de proprietate intelectuală pentru medicamentele destinate Covid-19"Nu m-am prevalat de dreptul la tăcere, pentru că, așa cum am spus, nu am nimic de ascuns. Am încredere în Justiție și voi contribui activ la aflarea adevărului. Totusi, nu pot să nu mă întreb: oare ce reclamă atâta urgență, în cazul unor presupuse fapte din 2008??? Acum, cu 2 săptămâni înainte de alegerile parlamentare! Cu toate acestea, refuz să intru pe tărâmul speculațiilor, deși tentația este foarte mare...", a afirmat Tudorache.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Daniel Tudorache, la data faptelor primar, anterior deputat, viceprimar al Primăriei Sectorului 1 București, pentru complicitate la trafic de influență și spălare a banilor.
În același dosar s-a mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de alte două persoane fizice, fosta soție și o persoană fizică aflată în anturajul primarului, pentru complicitate la spălarea banilor, respectiv trafic de influență.
Totodată, celor trei inculpați li s-au fixat cauțiuni care trebuie depuse până în 27 noiembrie, după cum urmează:
1.000.000 euro - Daniel Tudorache
200.000 euro - fosta soție
75.000 euro - persoană fizică aflată în anturajul primarului
"În perioada septembrie 2016 – mai 2017, persoana aflată în anturajul inculpatului Tudorache Daniel ar fi pretins de la un om de afaceri un comision de 10 % din valoarea contractului de servicii pe care societatea omului de afaceri îl avea cu o instituție aflată în subordinea Primăriei Sector 1. În schimbul banilor, persoana respectivă se angaja să intervină, în numele primarului, la funcționarii responsabili, astfel încât contractul să se desfășoare în bune condiții (plată la timp a facturilor și actualizarea tarifelor)", arată DNA.
Potrivit procurorilor, în schimbul traficării influenței, persoana aflată în anturajul primarului ar fi primit suma totală de 105.000 lei în numerar, precum și suma de 8.640 lei disimulată ca plată a unor facturi fiscale fictive emise de o firmă aparținând traficantului de influență.
"În activitățile descrise, persoana care și-a traficat influența ar fi fost sprijinită de primarul de la acea vreme Tudorache Daniel. Acesta i-ar fi întărit omului de afaceri convingerea că solicitantul comisionului ar fi trimisul său și că trebuie să țină legătura cu acesta pentru buna desfășurare a contractului. În acest mod, Tudorache Daniel ar fi confirmat caracterul real al influenței. De altfel, există suspiciunea rezonabilă căprimarul de la acea vreme Tudorache Daniel ar fi fost principalul beneficiar al sumelor primite de persoana din anturajul său", susține DNA.
Conform sursei citate, în perioada în care a ocupat funcții publice (2008-2018), Tudorache ar fi beneficiat de sume de bani disproporționat de mari comparativ cu veniturile sale licite.
Pentru a ascunde originea sumelor de bani presupus a fi fost obținute în mod nelegal, acesta ar fi interpus două persoane (soția și menajera), care au acționat ca proprietarii aparenți ai sumelor de bani cu scopul ca, prin cele două, sumele să fie introduse în circuitul civil.
DNA arată că banii astfel introduși în circuitul civil ar fi fost utilizați pentru a achita excursii în străinătate, bijuterii, articole vestimentare de lux atât din țară, cât și din străinătate, autoturisme, imobile, școli private, acordarea de împrumuturi, constituirea de depozite.
"Concret, în perioada de referință (2008-2018), în care Tudorache Daniel ar fi realizat venituri licite totale de 605.782 lei (reprezentând o medie de aproximativ o mie de euro pe lună), există suspiciunea că acesta ar fi săvârșit infracțiunea de spălare a banilor constând în:
- depunerea de sume de bani în numerar prin intermediul fostei soții și al menajerei, în conturi bancare deschise pe numele acestora – în total 2.990.000 lei și 235.000 euro;
- achiziționarea de bunuri imobile pe numele fostei soții în sumă totală de 305.000 euro și 470.000 lei, sume plătite de asemenea în numerar;
- acordarea unui împrumut unei persoane, tot în numerar, în cuantum de 920.000 de euro, prin intermediul fostei soții;
- achiziționarea de bijuterii, inclusiv diamante, a căror valoare urmează a fi stabilită (au fost identificate facturi fiscale pentru o serie de bijuterii, printre care: un inel în valoare de 58.500 de euro, un set de bijuterii în valoare de 64.225 USD, un inel cu diamant în valoare de 80.000 euro și un diamant de 190.000 de euro (avans 35.000 de euro), un inel de 65.000 euro, un set cercei și lănțișor cu pandantiv în valoare de 11.200 de euro, etc.),
- achiziționarea de acțiuni la un club de fotbal, prin intermediul fostei soții,
- asocierea în participațiune cu o societate privată cu suma de 640.000 de euro, tot prin intermediul fostei soții,
toate acestea cu fonduri cu privire la care există suspiciunea că sunt provenite din infracțiuni", scrie în comunicatul DNA.
Inculpatului Daniel Tudorache și celorlalți doi inculpați li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
În ceea ce privește cel de-al doilea dosar, în care au fost făcute, în 19 noiembrie, o serie de percheziții domiciliare, DNA precizează că informații vor fi date publicității când situația judiciară o va permite.
Daniel Tudorache a fost audiat la DNA timp ce mai multe ore, fiind vorba despre două dosare, din care unul se referă la fapte din perioada 2006-2007, a declarat, sâmbătă dimineață, avocatul care îl reprezintă pe fostul primar.
"Este vorba despre două dosare, unul vizează achizițiile de tablete, care din punctul nostru de vedere au fost complet legale, în celălalt sunt așa-zise fapte foarte vechi, de undeva din anii 2006-2007. Este absolut imposibil să-ți amintești ce ai făcut acum 12-14 ani. De aceea, probabil că vom produce și noi probe în zilele următoare și eu cred că vom clarifica dacă nu sută la sută, cel puțin 99% din chestiunile aflate în discuțuie", a afirmat avocatul.
El a spus că Tudorache a fost audiat timp de 12 ore, iar acuzațiile vizează infracțiuni asimilate corupției și spălare de bani, iar procurorii au dispus măsura controlului judiciar sub cauțiune față de Tudorache. Măsura va fi contestată, a adăugat avocatul.
Potrivit sursei citate, la DNA a fost audiată și fosta soție a lui Tudorache și încă o persoană.
Joi, procurorii DNA au făcut percheziții la mai multe adrese din Capitală și județul Ilfov "în două cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate corupției, presupus săvârșite în cursul anului 2020 și anterior”.
DNA arăta că procurorii secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție fac cercetări în două cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate corupției, presupus săvârșite în cursul anului 2020 și anterior.
"În cursul zilei de 19 noiembrie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 38 de locații situate pe raza municipiului București și județul Ilfov, din care două sunt entități aflate în subordinea unor primării de sector, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Direcției de Operațiuni Speciale și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei", mai arăta DNA.
Daniel Tudorache a precizat, pe Facebook, că perchezițiile au venit în urma mai multor sesizări făcute de Clotilde Armand împotriva sa și anume achiziția de tablete în Sectorul 1. "Nu am fost «ridicat», «dus la audieri», «reținut» sau subiect al vreunei alte acțiuni spectaculoase și nici nu mi s-a adus la cunoștință ca aș avea calitatea de “suspect” sau «inculpat» în vreun dosar”, afirma social-democratul.
"Dragi prieteni,
Au apărut în mass media informații că am fost vizitat de organele de anchetă de la DNA, care au efectuat o percheziție domiciliară. Pentru a nu se face speculații cu substrat politic și pentru că nu am nimic de ascuns, doresc să vă aduc la cunoștință situația reală. Percheziția a fost efectuată în urma uneia dintre multele sesizări formulate de Clotilde Armand împotriva mea și anume ACHIZIȚIA DE TABLETE pentru elevii din Sectorul 1.
Din punctul de vedere al actualului primar al Sectorului 1, achiziția de tablete pentru copii în contextul pandemiei nu era necesară. De altfel, Clotilde Armand a inceput prigoana totală împotriva tuturor angajaților primăriei care nu au “pupat inelul”. Revenind la percheziție, am pus la dispoziția organelor de anchetă tot ce mi s-a solicitat, însă nu s-a identificat nimic suspect. Nu sunt un om bogat, averea mea fiind familia și onoarea.
Nu am fost «ridicat», «dus la audieri», «reținut» sau subiect al vreunei alte acțiuni spectaculoase și nici nu mi s-a adus la cunoștință ca aș avea calitatea de “suspect” sau «inculpat» în vreun dosar. Mai multe detalii nu știu în acest moment, însă vă voi ține la curent cu orice noutate. Mă voi prezenta la orice solicitare a autorităților, pentru că, așa cum am mai spus, nu am nimic de ascuns. Și, cel mai important, sunt liniștit și mândru în legătură cu activitatea desfășurată în mandatul meu de primar al Sectorului 1”, scria Daniel Tudorache joi pe Facebook.
La rândul său, Marian Vanghelie a declarat, joi, pentru News.ro, că procurorii au venit și au stat 2-3 ore la el acasă făcând percheziții.
"Da, am avut o percheziție dimineață acasă. Procurorii mi-au spus că e un dosar care s-a lucrat in rem și că e mandat de percheziție. S-a luat ieri de la Tribunalul București mandat și au venit să facă o percheziție. Mi-au făcut percheziția. Nu am mai stat să vină avocații, că nu aveam nevoie. Le-am zis «Căutați ce vreți. Nu avem nicio problemă. Ce vreți dumneavoastră puteți să căutați. Nu aștept să pierdem timpul cu avocații. Dați-i drumul, dacă tot ați venit». Au terminat și gata”, a explicat Vanghelie.
Întrebat de News.ro dacă procurorii au ridicat ceva de la el de acasă, acesta a răspuns: "Da, dar nu niște documente într-un vreun sens. Niște chestii mai vechi de la societățile mele, Societatea București. Lucruri pe care le aveam prin casă. Diverse chestii. Nu știu, niște facturi ce a cumpărat soția. Dar nu chestii senzaționale. Lucruri din acestea normale”.
El a precizat că este vorba de un dosar deschis în acest an, și procurorii i-au spus că vizează fapte de abuz în serviciu și trafic de influență.
"Am făcut proces verbal de percheziție. Da dosarul este deschis în 2020. Nu îmi dau seama cu ce are legătură. Cred că tot pe baza vreunui denunț. Ce puteți crede? Eu am și plecat de acasă. Da, a durat un pic, vreo 2-3 ore. S-au uitat un pic au verificat. Încă nu înțeleg despre ce este vorba. Nu știu ce să zic. Aflăm în câteva zile. Lucrurile sunt în deplină mișcare. Mie mi-au spus că e vorba despre abuz în funcție. La mine nu scrie pe procesul verbal, pe documentele acelea – abuz în funcție și trafic de influență. Nu am auzit de corupție. Dar eu știu, poate acestea două însumate fac corupție. Nu îmi dau seama. Înțeleg că dosarul e cu mai multe persoane. Nu mi-au zis că eu sunt implicat cu abuz în funcție sau trafic de influență. Mi-au zis că dosarul are la bază abuz în funcție și trafic de influență, din ce am înțeles eu”, a conchis Marian Vanghelie.