Continuă disputa franco-germană privind avionul de luptă FCAS

Mediatorii nu au reușit să rezolve disputa dintre companiile implicate în proiectul franco-german al avionului de luptă FCAS (Future Combat Air System), deși liderii politici mai au posibilitatea de a interveni pentru a salva programul, a relatat sâmbătă publicația germană Handelsblatt, citată de Reuters.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Continuă disputa franco-germană privind avionul de luptă FCAS

Citând surse familiarizate cu negocierile, ziarul a precizat că cei doi mediatori, unul francez și unul german, vor prezenta rapoarte separate privind eforturile depuse pentru a depăși conflictul, notează News.ro.

Cancelarul german Friedrich Merz urmează să fie informat în acest weekend despre situația negocierilor și ar putea decide până marți poziția Germaniei în această dispută.

Merz urmează să se întâlnească cu președintele francez Emmanuel Macron la summitul informal al Uniunii Europene care va avea loc în Cipru, joi și vineri săptămâna viitoare, unde subiectul ar putea fi discutat.

Țările de Jos se pregătesc pentru o posibilă criză energetică CITEȘTE ȘI Țările de Jos se pregătesc pentru o posibilă criză energetică

Proiectul FCAS, evaluat la aproximativ 100 de miliarde de euro și destinat dezvoltării unui sistem aerian de luptă de nouă generație, este blocat de un conflict de lungă durată privind controlul asupra programului între compania franceză Dassault Aviation și grupul Airbus, care reprezintă Germania și Spania în proiect.

Directorul Dassault Aviation a declarat la 1 aprilie că oferă companiei sale două-trei săptămâni pentru a vedea dacă se poate ajunge la un acord privind dezvoltarea sistemului de luptă aeriană.

ULTIMA ORĂ PREMIERĂ A doua ieftinire masivă a carburanților în aceeași zi: 65 de bani la motorină! Benzina revine la nivelul de dinaintea declanșării războiului din Iran CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ PREMIERĂ A doua ieftinire masivă a carburanților în aceeași zi: 65 de bani la motorină! Benzina revine la nivelul de dinaintea declanșării războiului din Iran

La sfârșitul lunii trecute, cancelarul Merz a spus că face ”tot ce îi stă în putință” pentru a salva programul și a anunțat numirea a doi mediatori pentru a depăși divergențele.

Un purtător de cuvânt al Airbus din Franța a refuzat să comenteze informațiile. Guvernul german, președinția Franței și compania Dassault nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite