CNATDCU i-a retras doctoratul lui Victor Ponta. Reacția lui Ponta: De azi îmi fac o nouă teză de doctorat!

CNATDCU i-a retras doctoratul lui Victor Ponta. Reacția lui Ponta: De azi îmi fac o nouă teză de doctorat!
scris 30 iun 2016

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a stabilit că Victor Ponta a plagiat în lucrarea de doctorat și a dispus retragerea titlului de doctor acordat fostului premier. Victor Ponta poate contesta decizia în termen de 14 zile.

Decizia a fost luată cu 34 de voturi "pentru" și o abținere, în prima ședință a noului Consiliu General al CNATDCU, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Comisia de științe juridice a CNATDCU a propus retragerea titlului de doctor acordat lui Victor Ponta, după ce comisia de lucru formată din trei persoane a analizat dosarul privind acuzațiile de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Victor Ponta.

Propunerea Comisiei de științe juridice a fost supusă la vot și aprobată de Consiliu General al CNATDCU, Victor Ponta putând contesta rezultatul în termen de 14 zile.

Dacă Victor Ponta depune contestație, reanalizarea cazului ar putea dura între 30 și 45 de zile. Dacă nu va depune contestație, atunci CNATDCU va trimite rezoluția privind retragerea titului de doctor în drept la Ministerul Educației, iar ministrul va semna un ordin prin care Ponta va pierde titul de doctor în drept.

În replică, Ponta a comentat ironic faptul că "tehnocrații au rezolvat principala problemă a țării" și i-au luat și ei doctoratul, ca fostul președinte Traian Băsescu, în 2012.

Fosta comunicatoare a lui Ponta de la semnarea memorandumului cu Rompetrol, numită de KMG International director de PR CITEȘTE ȘI Fosta comunicatoare a lui Ponta de la semnarea memorandumului cu Rompetrol, numită de KMG International director de PR

"Înțeleg că acum (după această mare victorie) totul va fi bine - de azi încep să crească încasările la buget, să ieșim din deficit. De azi începem să primim banii europeni pe care nu i-am luat până acum. De azi plătim subvențiile în agricultură, mărim salariile și pensiile. De azi nu mai mor bebelușii în spitale și nici nu se mai dau subiecte grele la examenul de capacitate. Și de azi nu mai suntem "marfă" pe care o vând tehnocrații ca să primească o promovare când se întorc la Bruxelles! Sunt onorat de efortul pe care ditamai Guvernul de tehnocrați l-a făcut doar pentru persoana mea - o ordonanță de urgență doar pentru mine, o Comisie doar pentru mine (când am primit verdictul de neplagiat în 2012 de la același CNACTDU a mai fost o teză de doctorat examinată în același timp - fac pariu că nu aveți "Curaj" să o revedeți și pe aceea). O hotărâre definitivă dată în favoarea mea de ICCJ în 2014 ignorată! Vă mulțumesc din inimă dragi politruci! Și, de azi, mă ocup să îmi fac o nouă teză de doctorat cu tema «Fabulosa Guvernare Tehnocrată și mărețele sale realizări pentru poporul român» - that will be fun!", a spus Ponta.

În 18 iunie 2012, revista Nature scria, în ediția online: "Premierul Victor Ponta a fost acuzat că a copiat largi secțiuni ale tezei de doctorat în drept din 2003, fără a cita sursele bibliografice corespunzătoare"

Într-o primă fază, CNATDCU a decis, în 29 iunie 2012, că Victor Ponta a plagiat 85 de pagini cuvânt cu cuvânt, iar pe 17 iulie 2012, Comisia de Etică din cadrul Universității București a hotărât, în unanimitate, că este vorba de plagiat.

Pe 18 iulie 2012, însă, Consiliul Național de Etică a decis că Ponta nu a plagiat.

În martie 2016, Universitatea din București a anunțat că a trimis din nou la Ministerul Educației dosarul care probează verdictul de plagiat dat în cazul lucrării de doctorat a lui Victor Ponta, cu solicitarea de retragere a titlului de doctor. 

viewscnt
Afla mai multe despre
victor ponta
doctorat
cnatdcu