Ciucă vrea amendarea cu până la 20.000 lei a celor care pun diverse însemne pe tricolorul național

Ciucă vrea amendarea cu până la 20.000 lei a celor care pun diverse însemne pe tricolorul național
scris 21 sep 2023

Fostul premier Nicolae Ciucă, actual președinte al Senatului României, propune sancţionarea cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei a nerespectării unei prevederi, inițiate tot de acesta și devenită lege, potrivit căreia pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripții și simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare.

La data de 31 mai 2023, la inițiativa fostului premier Nicolae Ciucă, Parlamentul a adoptat Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului national si folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiie publice (Legea nr. 176/2023), prin care s-a stabilit următoarea interdicție: ”Pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripții și simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare."

Urmărește-ne și pe Google News
Mari festivaluri, precum Untold sau Electric Castle, vor beneficia de cota redusă de 5% a TVA, asemenea teatrului, operei, concertelor simfonice CITEȘTE ȘI Mari festivaluri, precum Untold sau Electric Castle, vor beneficia de cota redusă de 5% a TVA, asemenea teatrului, operei, concertelor simfonice

Acum, Nicolae Ciucă spune că interdicția de mai sus a reprezentat ”primul pas în consacrarea 'sacralității' drapelului național ca simbol național și constituțional”.

Astfel, Ciucă vrea ca dispoziția legală să fie respectată și: ”având ca scop prevenția încălcării legii”, consideră necesar ”al doilea pas normativ, acela de a reglementa sancțiunea pentru nerespectarea interdicției consacrate prin articolul I din Legea nr. 176/2023”.

Guvernul va permite angajatorilor să acorde tichetele de masă sub formă de bani CITEȘTE ȘI Guvernul va permite angajatorilor să acorde tichetele de masă sub formă de bani

”Pângărirea drapelului României, ca simbol național, prin atașarea de însemne peste culorile naționale constitue o abatere gravã de la ordinea publicã și trebuie sancționatã proporțional, cu amendã în cuantum ridicat, pentru a descuraja astfel de fapte antinaționale”, afirmă Nicolae Ciucă.

Prin urmare proiectul completează legea inițiată anterior de fostul prim-ministru prin introducerea în lege a sancțiunii contravenționale în cuantum de la 10.000 lei pânã la 20.000 lei pentru nerespectarea dispozițiilor de a nu fi adăugate alte însemne pe drapelul național decât cele militare sau stabilite prin lege.

Pentru a intra în vigoare proiectul trebuie adoptat de Parlament și promulgat de șeful statului.

 
viewscnt
Afla mai multe despre
ciucă
tricolor
drapel
însemne
amenda