Premierul desemnat, Nicolae Ciucă a declarat, după ședința Biroului Executiv al PNL în care s-au aprobat programul de guvernare și Cabinetul minoritar PNL-UDMR, că la cum arată situația și cifrele, matematic, Guvernul nu are cum să treacă, dfar, prin votarea, miercuri, a acestui Guvern se poate câștiga timp în care partidele să găsească elementele comune.
Ciucă a arătat că, în urmă cu câteva zile, a declarat că nu dorește să își depună mandatul și că va merge până la capăt, arată news.ro.
”Sigur, la cum arată situația și cifrele, matematic, Guvernul nu are șanse să treacă. Pe parcursul negocierilor s-a constatat multă inflexibilitate în negociere și am constatat că nu se va putea ajunge la un acord politic care să dea o majoritate în Parlament”, a spus Nicolae Ciucă.
El a adăugat că, ”ținând cont de situația de astăzi, una complicată, a hotărât să meargă cu Guvernul și programul de guvernare în Parlament, pentru că există timp de reflexie până miercuri și se pot gândi la ce pot spune electoratului”.
”Nu am o experiență politică, dar neajungându-se la un acord politic, prin votarea acestui guvern, se poate câștiga timp pentru liniile de comunalitate., pentru proiecte comune”, a mai spus Ciucă, precizând că, în criza politică, economică, cu creșteri de prețuri în energie, la alimente, este și această criză politică care trebuie rezolvată.
”Prin votarea acestui guvern pot să se așeze și să găsească un numitor comun. Urmează ca foarte curând să fie nevoie să punem PNRR în practică și să gestionăm aceste fonduri, de aceea avem nevoie de un Guvern cu puteri depline, cât și nevoia unei majorități în Parlament ca acele legi să poată fi aprobate”, a afirmat Ciucă.
El a menționat că toate acestea sunt argumentele pentru care am decis să meargă în Parlament cu programul și Cabinetul propus.