Premierul Florin Cîțu a anunțat că renunțarea la mască poate fi luată în calcul când ajungem la 10 milioane de persane vaccinate. ”După ce ne vaccinăm vom renunța și la mască”, a afirmat Cîțu, precizând că ”la 1 iunie este cam devreme să renunțăm la mască”.
Florin Cîțu a fost întrebat, joi, când vom renunța la mască și a declarat: ”După ce ne vaccinăm vom renunța și la mască”, arată news.ro.

Premierul a precizat că ”la 1 iunie este cam devreme să renunțăm la mască, sunt doar 30%dintre persoane vaccinate”.
”Trebuie să ne gândim să renunțăm la mască după ce avem acea țintă de 10 milioane de persoane vaccinate, până atunci nu are sens să discutăm despre așa ceva”, a mai declarat Cîțu.

Premierul a participat, joi, la prima ședință a Comitetului interministerial care discută măsuri de relaxare.