Ciolacu divulgă o discuție cu fiul său în contextul arestării lui Bădălău: Băi, old man, ți-ai găsit o meserie periculoasă!

Ciolacu divulgă o discuție cu fiul său în contextul arestării lui Bădălău: Băi, old man, ți-ai găsit o meserie periculoasă!
scris 2 dec 2022

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat cu privire la arestarea lui Niculae Bădălău că „trebuie să ne învățăm rolurile în viață” și a adăugat că el nu face afaceri. „Ori rămâi om politic, ori faci afaceri, când le combini sfârșești greșit, avem zeci de exemple din toate partidele”.

„S-a decis deja și am solicitat că la prima ședință comună în Parlament să îl înlocuim din funcția lui. Nu era membru al Partidului Social Democrat, dar am fost colegi. Să așteptăm. E o decizie a unor magistrați, a unui procuror de a-l reține 24 de ore. Au fost cazuri de corupție în Croația în Guvern, înseamnă că trăim într-o țară normală. Nu trebuie să cântărim că sunt pesedișți sau useristi, Clotilde are probleme penale. Eu am ieșit din asta, nu cred că există forțe oculte care l-au urmărit pe Bădălău. Există greșeli personale”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat la RTV dacă a fost afectat de vestea arestării lui Niculae Bădălău.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Biden și Macron, declarații pe o singură voce CITEȘTE ȘI VIDEO Biden și Macron, declarații pe o singură voce

Liderul PSD a adăugat că l-a cunoscut și nu se aștepta la acest lucru.

„Implică un statut când ești la Curtea de Conturi. Trebuie să ne învățăm rolurile în viață. Eu nu fac afaceri. Ori rămâi om politic, ori faci afaceri, când le combini sfârșești greșit, avem zeci de exemple din toate partidele. Nu pot să spun că mă bucur. Uman nu mă bucur nici pentru un adversar”, a completat Ciolacu.

Chestionat dacă este un blestem al PSD și dacă nu îi este teamă că toți președinții partidului sunt pușcăriași, Marcel Ciolacu a replicat: „Nu. Au fost și președinti ai Camerelor. Asta e!”

Valeriu Stoica anunță - PSD și PNL vor să comaseze alegerile locale și parlamentare CITEȘTE ȘI Valeriu Stoica anunță - PSD și PNL vor să comaseze alegerile locale și parlamentare

„Stăteam cu fiul meu la TV odată și era cineva cunoscut condamnat și mi-a zis, «Băi, old man, ți-ai găsit o meserie periculoasă!» Asta e, nu ne obligă nimeni! E bine să îți asumi aceste funcții și să te decizi ce vrei să faci. Sunt greșeli când implici familia în decizii sau încerci să faci afaceri, e bine să nu le combini”, a conchis președintele social-democraților.

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a fost convocat, luni, pentru a vota revocarea din funcție a vicepreședintelui Curții de Conturi, Niculae Bădălău, după ce a fost arestat preventiv.
Fostul senator PSD Niculae Bădălău, vicepreședinte al Autorității de Audit a Curții de Conturi, care a fost reținut de DNA pentru dare de mită și trafic de influență, a fost arestat preventiv, luni, în urma unei decizii a Curții de Apel București. Instanța a admis propunerea DNA de arestare preventivă a lui Niculae Bădălău, măsura fiind dispusă pentru 30 de zile.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând din 27 noiembrie, a lui Niculae Bădălău, la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curții de Conturi a României și vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul aceleiași instituții, pentru dare de mită, în formă continuată, și trafic de influență, și a unei persoane fizice, reprezentant al unei societăți comerciale, pentru dare de mită, a anunțat DNA.

viewscnt
Afla mai multe despre
ciolacu
badalau