Benjamin Netanyahu va merge luni la Casa Albă pentru a negocia stoparea creșterii tarifelor vamale

Politic   
Benjamin Netanyahu va merge luni la Casa Albă pentru a negocia stoparea creșterii tarifelor vamale

Premierul israelian Benjamin Netanyahu se va deplasa luni la Washington, a declarat sâmbătă pentru AFP un oficial de la Casa Albă, în contextul în care Donald Trump a impus tarife vamale radicale pentru toate țările, relatează AFP.

Joi, a doua zi după anunțarea tarifelor, Trump a declarat că se așteaptă la o vizită din partea aliatului său israelian „într-un viitor nu prea îndepărtat, poate săptămâna viitoare”, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În timpul acestei vizite, se preconizează că Netanyahu va încerca să îl convingă pe Donald Trump să renunțe la planurile sale de a impune Israelului taxe vamale de 17%, potrivit Axios.

Evenimente

O mare parte din produsele pe care Statele Unite le importă din restul lumii sunt vizate de sâmbătă de taxe vamale suplimentare de 10 %, dar factura va fi și mai mare începând cu 9 aprilie pentru anumite țări, precum Israelul, care exportă mai mult în Statele Unite.

Această vizită are loc într-un moment în care o nouă încetare a focului pare îndepărtată în teritoriul palestinian Gaza - armata israeliană și-a intensificat operațiunile în această zonă - și în care tensiunile legate de programul nuclear al Iranului sunt în creștere.

Președintele SUA, care a cerut Teheranului să negocieze cu privire la programul său nuclear, a amenințat în ultimele zile că va bombarda Iranul dacă diplomația eșuează. Iranul afirmă că este gata să discute cu Statele Unite, dar a refuzat discuțiile directe sub amenințări și presiuni.

viewscnt
Afla mai multe despre
benjamin netanyahu
donald trump
tarife