Construirea de la zero a unor arme nucleare de descurajare nu este o sarcină ușoară.
Dar, odată cu distanțarea Statelor Unite de Europa, ideea a început să reapară.
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
„Polonia trebuie să obțină cele mai avansate capacități, inclusiv arme nucleare și neconvenționale moderne.
Aceasta este o cursă serioasă – o cursă pentru securitate, nu pentru război”, a declarat premierul polonez Donald Tusk în parlamentul țării sale la începutul acestei luni. În contextul în care administrația Trump a semnalat că, în esență, se retrage de la protejarea Europei, declarația lui Donald Tusk a părut să sugereze o potențială alunecare spre proliferarea armelor nucleare în Europa – în contradicție cu decenii de politică europeană, potrivit Rador Radio România.
În timp ce rămân întrebări cu privire la angajamentul continuu al SUA față de rolul lor de garant al securității nucleare a Europei, China își extinde arsenalul nuclear, iar Rusia, care deține cel mai mare stoc de focoase nucleare din lume, invocă în mod repetat amenințarea utilizării acestora pentru a avertiza NATO și UE să nu se implice militar direct în Ucraina. Imaginea de ansamblu ridică două întrebări dificile: cum poate Europa să mențină o descurajare nucleară la nivel continental? Există posibilitatea ca și alte țări să se alăture clubului nuclear? Deși unele state europene dispun de unele dintre elementele necesare pentru a dezvolta o capacitate independentă de arme nucleare, experții afirmă că șansele ca un alt stat european să devină nuclear sunt reduse.
Pornind de la zero
Potrivit lui Fabian Rene Hoffmann, cercetător în cadrul Proiectului nuclear de la Oslo, chiar dacă una dintre puterile europene ale NATO ar dori să își dezvolte propriile arme nucleare, mai degrabă decât să le găzduiască pur și simplu, s-ar afla la un start de la zero. „Problema majoră cu care se confruntă țările europene este că fie nu dispun de infrastructura nucleară civilă pentru a lansa un program de arme nucleare, fie, dacă au infrastructură nucleară civilă, aceasta este foarte ‘rezistentă la proliferare’. De exemplu, Finlanda și Suedia au doar reactoare cu apă ușoară, care nu sunt potrivite pentru producerea de plutoniu de calitate militară.
În plus, niciuna dintre aceste țări nu dispune de instalații de reprocesare chimică, necesare pentru separarea izotopilor doriți de cei nedoriți în producția de material fisil. Prin urmare, chiar dacă ar dori să lanseze un program nuclear, nu ar putea face acest lucru cu infrastructura lor existentă, cel puțin pe termen scurt. Acesta este cazul tuturor statelor fără arme nucleare din Europa care au un program nuclear civil în acest moment”, a declarat el pentru Euronews. Fabian Rene Hoffman a recunoscut o excepție discutabilă: Germania. „Deși nu mai dispune de o infrastructură nucleară civilă semnificativă, Germania are un stoc mare de uraniu puternic îmbogățit în scopuri de cercetare. Teoretic, acest stoc ar putea fi reutilizat în cadrul unor eforturi de a crea material fisionabil de calitate militară. Dar chiar și în acest caz ar fi suficient doar pentru aproximativ 5 până la 15 focoase nucleare, deci nu ar fi suficient pentru a desfășura ceea ce numim o descurajare nucleară ‘robustă'”, a mai spus Fabian Rene Hoffmann.
Deschiderea umbrelei
Ambele puteri europene dotate cu arme nucleare, Marea Britanie și Franța, trebuie să ia decizii importante cu privire la viitorul lor nuclear. În prezent, capabilitățile de descurajare limitate ale Marii Britanii, bazate pe submarine, se confruntă cu un viitor incert. Flota utilizată pentru transportul rachetelor sale este îmbătrânită și urmează să fie înlocuită și, ceea ce este și mai neplăcut, rachetele în sine sunt fabricate și stocate la o bază americană, ceea ce înseamnă că descurajarea britanică depinde în mod neobișnuit de participarea unui alt stat.
