Șocul produs de rezultatele alegerilor din SUA nu va dispărea prea curând, elitele occidentale încercând să găsească explicații pentru acestea. Dacă democrații au dat vina pe comuniști (“commies” - Rusia) și pe candidații celorlalte partide (libertarian și ecologist), presa din SUA, care a participat activ la campania candidatului democrat, a identificat un țap ispășitor: Facebook-ul (ca simbol al rețelelor de socializare).
Mai multe publicații americane au publicat articole care atacă algoritmul Facebook ce creează adevărate camere de rezonanță (bubble-uri) menite a omogeniza conținutul la care are acces un utilizator. Acesta poate viziona doar postări cu orientări ideologice similare cu a sa, astfel creându-se o comunitate închisă, outsider-ii putând fi eliminați printr-un simplu click. Ziariștii mainstream acuză faptul că Facebook nu face nicio diferență între știrile “adevărate” și cele false, pe baza cărora se creează aceste “camere de rezonanță” în care fiecare citește, aude și vede ce-i place. În opinia lor, campania desfășurată în mediul online împotriva candidatului democrat Hillary Clinton s-a bazat pe o multiplicare a acestor mesaje, de cele mai multe ori false, prin intermediul rețelelor de socializare.
Jurnaliștii trăiesc și în viața reală în camere de rezonanță
Critica ziariștilor mainstream supralicitează importanța Facebook-ului. În plus, demonstrează mai degrabă, ironic, că jurnaliștii “de modă veche” trăiesc și în viața reală, nu numai în spațiul online, în “camere de rezonanță”. Numai așa se poate explica unanimitatea cu care au susținut candidatura reprezentatului democraților (potrivit donațiilor primite și mail-urilor dezvăluite, chiar al întregului establishment politic american) la președinția SUA. Mail-urile publicate de Wikileaks arată o “colaborare” extrem de strânsă a presei mainstream americane cu staff-ul lui Clinton, cu care se întâlneau la recepții private special organizate, căruia îi trimiteau texte spre aprobare sau chiar îi solicitau să conceapă întrebări care ar urma să îi fie puse contracandidatului republican.
Sursa: The Economist
Clinton a pierdut 6,5 milioane din voturile lui Obama
Analiza structurii demografice și religioase a votului exprimat de americani arată însă că alegerile nu au fost câștigate de Trump (cu ajutorul Facebook sau nu), ci pierdute de Hillary Clinton. Ambii au obținut mai puține voturi decât candidații republcan și democrat, Mitt Romney, respectiv Barak Obama, în 2012. Dacă Trump a obținut doar cu un milion și ceva de voturi mai puțin decât Romney, Clinton a pierdut nu mai puțin de 6,5 milioane din voturile de care a beneficiat Obama.
Și chiar dacă a obținut victoria în votul popular, Clinton a fost învinsă pentru că a pierdut 3 state pe care, teoretic, le avea în buzunar: Wisconsin, Pennsylvania și Michigan. State pe care Obama le câștigase lejer cu susținerea populației albe mai puțin educate. Eroarea strategică a democraților, care s-au concentrat pe statele aflate pe muchie de cuțit (Nevada, Carolina de Nord, Florida, Maine și Ohio, pe care le-au pierdut oricum, cu excepția Nevadei) a fost aceea că nu au conceput cum o populație care în urmă i-a oferit lui Obama al doilea mandat ar putea să voteze cu Trump. Până la urmă, din toate punctele de vedere, al rasei, caracterului, al agendei și al ideologiei, Trump este antiteza lui Obama. Numai că aici intervine mitul votantului irațional. Acesta nu implică faptul că votanții sunt iraționali, ci că, spre deosebire de deciziile pe care aceștia le iau în viața privată, în exprimarea publică a votului ei nu “beneficiază” de motivațiile necesare conceptualizării raționale a acestuia. Dacă în viața privată orice alegere îi costă bani, timp sau confort, în momentul în care votează, costurile se disipează în timp (pe 4 ani, perioada mandatului) și se împart către întreaga populație.
The Forgotten Man
Așa se face că majoritatea electoratului votează pe baza unor impresii subiective. În urmă cu 4 sau chiar 8 ani, Obama li se părea drept un outsider, venit a scutura establishment-ul de la Washington. Iar discursul său le confirma intuiția. În 2016, aceiași alegători o percepeau pe Hillary Clinton drept simbolul sistemului pe care voiau să-l zdruncine în urmă cu patru ani. Până la urmă, făcea parte dintr-o familie politică cu tradiție, iar dezvăluirile Wikileaks referitoare la relațiile sale cu corporațiile, care o plăteau regește pentru discursurile sale private (total opuse celor publice după cum singură recunoștea), donațiile primite de la miliardari și guverne străine și “prietenia” sa cu presa mainstream nu au făcut decât să le întărească impresia.
Faptul că Facebook-ul, singur, nu a putut avea o influență atât de importantă este demonstrată și de faptul că Trump a obținut mai puține voturi decât Romney în rândul populației cu vârstă cuprinsă între 18 și 44 de ani, adjudecându-și în schimb mai multe voturi de la populația de peste 45 de ani. De asemenea, și scorul mai mare obținut în rândul populației cu studii inferioare și medii (dublat de un scor mai mic ca al lui Romney în rândul celor cu studii superioare și post-universitate) sugerează că altele au fost cauzele.
Decăderea tradiției și apariția unei noi clase sociale
Populația albă cu venituri reduse (sau "the forgotten man", termen folosit la începutul secolului XX de William Graham Sumner, referindu-se la omul simplu care achită întotdeauna nota de plată a programelor guvernamentale elitist reformiste, termen deturnat ulterior de la sensul său inițial de președintele reformist FD Roosevelt) este cea care a schimbat soarta alegerilor în cele trei state, implicit cea a alegerilor generale. Omul uitat, ignorat reprezintă ceea ce Charles Murray numește în cartea sa Coming Apart. The State of White America 1960-2000 “noua clasă de jos” și care a apărut ca urmare a decăderii a patru “instituții civile” în SUA ultimilor 50 de ani: căsătoria, etica muncii, respectul pentru lege și practica religioasă. Aceste elemente tradiționale alcătuiau o comunitate care compensa lipsurile materiale și creau un confort relativ membrilor săi.
De altfel, majoritatea acestora sunt creștini și se simt asediați de imperialismul corectitudinii politice, care au identificat-o tot cu candidatul democrat. Structura votului pe apartenență religioasă este un alt element care contrazice teoria presei mainstream, potrivit căreia Facebook-ul și algoritmul său sunt responsabile pentru alegerea lui Trump.
Sursa: PEW Research Center
Trump a obținut mai multe voturi ale electoratului creștin, comparativ cu Romney
Viitorul președinte al SUA, Donald Trump, fost votat de 1% mai mulți protestanți, de 4% mai mulți catolici (dintre care paradoxal 5% mai mulți catolici hispanici) și de 3% mai mulți evangheliști decât predecesorul său din 2012, Mitt Romney. 52% din electoratul american se declară protestant, iar 23% catolic.
Dar cum se face că “păcătosul” de Trump (iar presa mainstream a subliniat permanent comportamentul său necreștin) a obținut susținerea majorității creștine americane, inclusiv a votului a 26% din catolicii hispanici (cu 5% mai mult ca Romney)?
Vot religios de auto-apărare. Miza: Curtea Supremă
Motivațiile își spus și în acest caz cuvântul hotărâtor. Mai mulți înalți oficiali religioși le-au cerut creștinilor să voteze cu Trump nu ca urmare a farmecului sau agendei acestuia, ci în “auto-apărare”. Preocuparea lor este una ce ține de direcția pe care o va urma procesul legislativ, care depinde direct de componența Curții Supreme a SUA. În prezent, un loc de judecător al Curții este vacant, ca urmare a decesului celui mai conservator membru al său.
Dacă ar fi câștigat Clinton, locul ar fi fost ocupat, foarte probabil, de un judecător progresist, adept al corectitudinii politice. Lista de 22 de judecători prezentată de Trump conține candidați conservatori, dacă nu chiar ultraconservatori. Iar cei mai bătrâni membri ai Curții, Ruth Bader Ginsburg, 83 de ani, și Stephen Breyer, 78 de ani, s-ar putea retrage în următorii 4 ani, șansele ca ei să fie înlocuiți tot cu conservatori fiind extrem de ridicate. Oficialii creștini au motive să salute acest lucru. Pe masa Curții Supreme se află sau ar putea ajunge mai multe spețe cu implicații religioase, precum o posibilă revizuire a deciziei referitoare la căsătoria dintre persoanele de același sex, adoptată cu 18 luni în urmă, cea în vigoare de aproape 40 de ani, privind avorturile, sau mai multe prevederi ale Obamacare, aplicate cu forța comunităților religioase, împotriva convingerii lor.
Primăvara Catolică a eșuat
Reprezentanții bisericilor creștine nu puteau evident explica pe larg implicațiile numirilor de la Curtea Supremă enoriașilor, dar au primit o neașteptată mână de ajutor de la membrii echipei de campanie a lui Clinton. Dacă pe "oamenii uitați", care-l făcuseră președinte pe Obama în 2012, Clinton îi catalogase drept “deplorabili” și “iremediabili”, directorul de comunicare al candidatului democrat, Jennifer Palmieri, susținea, într-un mail publicat de Wikileaks, că majoritatea elementelor mișcării conservatoare sunt catolice, ceea ce reprezintă o “bastardizare a credinței”. Într-un alt mail, un alt membru al staff-ului de campanie al lui Clinton, îi amenință de credincioși cu o Primăvară Catolică, pentru a scoate biserica din Evul Mediu în care trăiește.
În cel din urmă ceas, Hillary Clinton, pare că și-a recunoscut greșelile, încheind miercuri discursul în care și-a recunoscut înfrângerea cu un citat din scriptură.
