În urmă cu 31 de ani, acțiunea în forță a autorităților pentru a îndepărta ultimii manifestanți rămași în Piața Universității după protestul anticomunist maraton început în 22 aprilie 1990 instaura în centrul Capitalei violența și teroarea, punctul culminant fiind atins odată cu venirea minerilor. Patru oameni au murit și peste 1.300 au fost răniți, În presa vremii, relatările despre ceea ce s-a întâmplat în 13 - 15 iunie oscilau între ”tentativă de lovitură de stat”și ”dovada gravei crize morale” prin care trecea țara având drept consecință ”întoarcerea la epoca de piatră”, relatează News.ro.
Mineriada din 13-15 iunie 1990 a fost a treia ocazie în care FSN a utilizat minerii din Valea Jiului ca forță de represiune împotriva celor care contestau regimul instaurat după Revoluția din decembrie 1989, însă brutalitatea intervenției a fost fără precedent. Prima mineriadă a fost o reacție la o manifestație antiguvernamentală de amploare din 28 ianuarie 1990 care a determinat intervenția a circa 5.000 de mineri din Valea Jiului care au devastat, a doua zi, sediul PNL. Pe 19 februarie, Frontul a recurs din nou la mineri după ce, în ziua precedentă, o demonstrație anticomunistă a degenerat și s-a terminat cu devastarea sediului Guvernului. La sosirea minerilor, forțele de ordine restabiliseră ordinea și nu s-au înregistrat violențe.
A treia mineriadă a pus capăt demonstrației anticomuniste maraton din Piața Universității.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În 22 aprilie, un grup de persoane a ocupat piața și a declarat-o ”zonă liberă de neocomunism”. În zilele următoare, numărul celor care protestau a crescut, fiind zile în care și 50.000 de persoane protestau față de guvernarea FSN. Președintele Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN), Ion Iliescu, îi numea pe protestatari ”huligani” și ”golani”. Ultimul apelativ a fost asumat de protestatari drept un titlu de onoare.
Ana Blandiana, Florin Iaru, Mircea Dinescu, Victor Rebengiuc, la acea vreme rector al Academiei de Teatru și Film, Ion Caramitru și Dragoș Pâslaru, regizorul Nae Caranfil, Alexandru Andrieș și Cristian Pațurcă, profesorul Emil Constantinescu, părintele Galeriu și disidenta Doina Cornea s-au numărat printre cei care au apărut în fața mulțimii pentru a-și arăta sprijinul și implicarea.
Printre revendicările ”golanilor” din Piața Universității se aflau amânarea alegerilor, o nouă lege electorală, aplicarea imediată a punctului 8 al Proclamației de la Timișoara care prevedea eliminarea foștilor activiști comuniști din viața politică și judecarea celor care au organizat și condus represiunea împotriva revoluționarilor din decembrie 1989.
Regimul condus de Ion Iliescu a refuzat să dea curs solicitărilor. Într-o ședință a CPUN în care generali ai MAI se plângeau că polițiștii care trebuiau să asigure ordinea au fost agresați, Mircea Dinescu avertiza poliția să reziste tentației de a interveni în forță. ”Să nu ne trezim din nou cu minerii că vin să facă ordine în Capitală”, spunea Dinescu. ”S-ar putea”, a comentat atunci Iliescu.
În pofida permanentizării manifestațiilor anticomuniste din Piața Universității, FSN și Ion Iliescu au obținut o victorie zdrobitoare la alegerile din 20 mai 1990. Iliescu devine președinte al României pentru un mandat de doi ani, cu un scor de 85%, obținut într-un singur tur de scrutin. Confruntați cu evidența faliei dintre doleanțele lor și cele ale majorității populației, numărul protestatarilor din Piață scade apreciabil după alegeri.
Pe baza succesului din alegeri, conducerea FSN încearcă pe 13 iunie 1990 evacuarea manifestanților din Piața Universității, inclusiv cu ajutorul unor muncitori de la IMGB care scandau ”Noi muncim, nu gândim” sau ”Moarte intelectualilor”. Cei din Piața Universității au ripostat la violențele forțelor de ordine mergându-se până la asedierea și incendierea sediilor Ministerului de Interne și Poliției Capitalei, deși era neclar cine au fost autorii incendierii - manifestanții sau autoritățile. De asemenea, a fost întreruptă emisia TVR, deși televiziunea nu încetase să emită în circumstanțe mult mai severe în zilele Revoluției. Într-un discurs ținut în seara acelei zile, Ion Iliescu a calificat luptele de stradă drept ”o rebeliune de tip legionar ”: ”Avem de-a face cu o încercare de rebeliune de tip legionar. Elemente declasate, manevrate de forțe interesate în destabilizarea țării și ignorarea opțiunii exprimate de poporul nostru s-au dedat la acte grave de violență".
"Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”, era apelul lui Ion Iliescu în 13 iunie 1990.
Până seara, forțele de ordine ale MAI au golit Piața Universității, iar o parte din protestatari au fost reținuți. Practic, ”Golaniada” fusese deja oprită.
Ziarele centrale au relatat diferit evenimentele.
Joi, 14 iunie 1990, Adevărul publica „Reportajul celei mai fierbinți zile, începută cu răsaduri de flori, terminată cu morți, răniți și incendii”, relatare pe ore din Piața Universității. În plus, preciza că bande legionare, în uniforme, își făcuseră apariția în Piață. Adevărul titra că „lovitura de stat a eșuat”.
Libertatea a avut ca titlu de primă pagină „Terorism la scenă deschisă”. Era invocat „veninul urii” transmis în scris sau prin portavoce pe caldarâmul stropit cu sângele martilor din 21-22 decembrie, dar era amintită și devastarea sediilor Partidului Național Țărănesc și Partidului Național Liberal.
„O acțiune de «curățire» prost gândită și ineficient executată – detonatorul unui val de violență fără precedent în Români”, „Epicentrul unui nou seism provocat de intoleranță, fanatism, ură și violență calculată” și „Flacăra democrației pâlpâie fără viitor sub vijelia nostalgiei dreptății întemeiate pe bâtă și cuțit”, scria Libertatea.
A doua zi, au ajuns în Capitală câteva mii de mineri care, împreună cu forțele de ordine, declanșează o represiune brutală împotriva opozanților cunoscuți ai FSN. Sediile partidelor istorice și cel al Universității sunt devastate, iar minerii, ajutați de forțele de ordine, au bătut și reținut orice persoană considerată suspectă. Profesori universitari au fost bătuți, iar un miner a vrut să-l decapiteze cu toporul pe Marian Munteanu, care era deja inconștient din cauza bătăilor. Dincolo de țintele prestabilite și identificate cu ajutorul poliției și SRI, au fost maltratați și bucureșteni aleși la întâmplare de pe străzi, cu predilecție pentru cei cu barbă, cu ochelari sau cu o vestimentație considerată nonconformistă.
Cei arestați au fost duși la Măgurele, unde au fost din nou bătuți de către polițiști și reținuți fără respectarea procedurilor judiciare. Potrivit procurorilor militari, la capătul celor trei zile de represiune, bilanțul era sinistru: patru persoane au fost ucise prin împușcare, trei au fost rănite tot prin împușcare, peste 1.200 de persoane au fost maltratate și lipsite abuziv de libertate.
România Liberă nota: „Autoritățile preferă violența”.
În acele zile, Iliescu li s-a adresat de două ori minerilor, prima dată pe 14 iunie. ”Dragi mineri, mă adresez dumneavoastră mulțumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească. Delegația de mineri, în frunte cu domnul Cozma, se va deplasa spre Piața Universității pe care vrem să o reocupați dumneavoastră”, a spus Iliescu.
A doua zi, minerii s-au adunat la Romexpo pentru a-l asculta din nou pe președinte. ”Vă mulțumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce ați demonstrat în aceste zile, că sunteți o forță puternică, cu o înaltă disciplină civică și muncitorească, oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu”, le-a spus Iliescu minerilor înainte de reîntoarcerea lor în Valea Jiului.
În 15 iunie 1990, Adevărul relua ideea de „lovitură de stat”. Tentativa fusese pregătită din timp, , iar „Cavalerii Apocalisului” erau considerate și ziarele Dreptatea și România Liberă, care ar fi împărțit manifeste prin care au fost chemați oamenii în Piață pe 24 mai, după alegeri.
„Dovezi că sume mari (în jur a o sută milioane lei) s-au investit în această Piață ne-au pus în stare de alarmă, dar calmul aparent nu ne-ar fi dat crezare și n-am făcut publice astfel de date”, scria Adevărul.
În aceeași zi, Libertatea scria, între altele: „O instituție «dispărută» peste noapte - Poliția Capitalei”, relatând un incident la sediul acesteia, la care ar fi participat până la 500 de persoane „înarmate cu o largă panoplie de «argumente democratice» - capete de bară, leviere, bâte”. Manifestanții cereau eliberarea celor arestați din Piața Universității.
Câteva zile mai târziu, pe 19 iunie, România Liberă sublinia că „nu a incitat în nicio împrejurare la destabilizare, violență, manifestări extremiste contrarii ordinii de drept și legalității statului” și, referindu-se la violențele recente, titra pe prima pagină: „De la epoca de aur la epoca de piatră – O gravă criză morală”.
„Este greu de înțeles cum un grup social (demn de stimă altminteri, ca orica altul) a fost ales să reprezinte instanța supremă de ordine și decizie în Capitală. Ca urmare a acestei ciudate învestituri, minerii au decis interzicerea publicației noastre, au amenințat, au devastat sediile unor facultăți, ale unor partide, locuințe particulare și au molestat pe cine au vrut cu o cruzime inimaginabilă”, nota editorialul.
„Pe fondul acestei ample acțiuni de violență, care s-a prelungit, țara s-a trezit într-o gravă criză morală, opoziția a fost practic intimidată, iar adevărul sechestrat. Ne așteaptă o perioadă grea, pe care nimeni nu și-ar fi imaginat-o în ziua de 22 decembrie”, scria România Liberă.
Reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității de forțele de ordine sprijinite de mineri, în intervalul 13 - 15 iunie, s-a soldat cu decesul a patru persoane, rănirea prin împușcare a altor trei, precum și cu vătămarea corporală și lipsirea de libertate a peste 1.000 de persoane în zilele de 14 și 15 iunie 1990.
În urmă cu exact patru ani, dosarul Mineriadei ajungea în instanță
Parchetul Înaltei Curte de Casație și Justiție a anunțat în 13 iunie 2017 că procurorii militari au finalizat cercetările în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și au trimis în judecată, pentru crime împotriva umanității, 14 persoane, între care fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, fostul șef al SRI Virgil Măgureanu și Miron Cozma. În mai 2019, ICCJ a decis restituirea dosarului la Parchet, iar în februarie 2020 Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) a contestat decizia judecătorului de la Curtea Supremă.
Potrivit procurorilor, în zilele de 11 și 12 iunie 1990 autoritățile statului au hotărât să declanșeze un atac violent împotriva manifestanților aflați în Piața Universității din București, în acest atac fiind implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.
Au fost trimiși în judecată: Ion Iliescu, la acea dată președinte al României și președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României, Petre Roman, prim-ministru al Guvernului interimar, Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru, Virgil Măgureanu, director al Serviciului Român de Informații și general în rezervă Mugurel Cristian Florescu, adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare, pentru infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1, lit a din Codul Penal (uciderea unor persoane) - 4 acte materiale, art. 439 alin. 1 lit. g (vătămarea integrității fizice sau psihice a unor persoane) - 1.388 de acte materiale și art. 439 alin. 1 lit. j (vătămarea integrității fizice sau psihice a unor persoane) - 1250 de acte materiale.
De asemenea, au fost trimiși în judecată amiralul în rezervă Emil Dumitrescu, la data săvârșirii faptelor, membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și șef al Direcției Generale de Cultură, Presă și Sport din cadrul Ministerului de Interne, pentru infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1, lit. g (1388 de acte materiale) și art. 439 alin. 1 lit. j (1250 de acte materiale) din Codul penal, cu aplicarea art. 439 alin. 1 art. 5 alin. 1 din Codul penal, Cazimir Ionescu, vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, Adrian Sârbu, la acea dată șef de cabinet și consilier al primului ministru, Miron Cozma, președinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”, Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni, Cornel Plăieș Burlec, ministru adjunct la Ministerul Minelor, pentru infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1, art. 439 alin. 1 lit. g (856 de acte materiale) și art. 439 alin. 1 lit. j (748 de acte materiale) din Codul penal.
În dosarul Mineriadei, procurorii militari i-au trimis în judecată și pe generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu, comandant al Școlii Militare Superioare de Ofițeri a Ministerului de Interne, colonel în rezervă Petre Peter, comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, aparținând Ministerului de Interne, pentru infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g (431 de acte materiale) și art. 439 alin. 1 lit. j (431 de acte materiale) din Codul penal și Alexandru Ghinescu, director al I.M.G.B., pentru infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1 lit g (5 acte materiale).
Conform procurorilor, în zilele de 11 și 12 iunie 1990, autoritățile statului au hotărât să declanșeze un atac violent împotriva manifestanților aflați în Piața Universității din București, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara și își exprimau, în mod pașnic, opiniile politice în contradicție cu cele ale majorității care forma puterea politică la acel moment. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, arată procurorii.
Ei menționează că atacul a fost pus în practică în dimineața zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecințe: moartea prin împușcare a patru persoane (fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii), vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane (fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii) și privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane.
În cadrul acestei acțiuni, peste două sute de persoane au fost ridicate și transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reținute până în după amiaza aceleiași zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară, iar concomitent s-a pătruns în forță, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură și al Universității din București, fiind percheziționate mai multe birouri, persoanele aflate în incintă fiind evacuate prin acte de violență.
"Conform hotărârii luate de către președintele Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, primul-ministru al Guvernului României, viceprim-ministrul, conducători ai instituțiilor de forță, precum și de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naționale, în Piața Universității au fost aduși muncitori de la Întreprinderea de Mașini Grele București, coordonați de directorul acesteia. Muncitorii s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele întâlnite în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piața Universității împreună cu forțele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanților. Acțiunile întreprinse de autoritățile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanților, astfel că au fost incendiate sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române și Serviciului Român de Informații", notează procurorii.
Anchetatorii mai spun că s-a făcut uz de armă cu muniție de război de către forțele de ordine, în aceste împrejurări fiind împușcate mortal patru persoane, iar alte trei au fost rănite, de asemenea, prin împușcare.
Represiunea autorităților a continuat în zilele de 14 și 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii și muncitorii din mai multe județe ale țării, care deveniseră o adevărată forță de ordine, paralelă cu cele recunoscute și organizate potrivit legii. În acest context, minerii aduși în București au devastat sediile partidelor politice nou înființate sau reînființate după Revoluția din decembrie 1989 și care se aflau în opoziție. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureștiului și alte persoane având legătură cu manifestațiile din Piața Universității, imaginile cu actele de violență comise de mineri pe străzile orașului fiind mediatizate în întreaga lume.
"Aceste evenimente au fost urmarea actelor de diversiune și manipulare a opiniei publice de către autoritățile statului reprezentate de către inculpați, care au prezentat manifestațiile din Piața Universității într-un mod distorsionat și au acreditat ideea că ele sunt determinate de o așa-zisă ”rebeliune de tip legionar”. Manifestanții care își exprimau opiniile politice au fost prezentați ca persoane cu ocupații infracționale, "elemente extremiste, reacționare”, fiind etichetați de președintele ales al României ca fiind ”golani”. Persoanele care au fost ridicate din Piața Universității, împreună cu altele considerate ca având legătură cu manifestațiile, au fost duse cu forța în cazărmi aparținând Ministerului de Interne, fiind private de libertate într-un mod nelegal și în spații total improprii pentru deținerea unor persoane. Privarea de libertate fără forme legale a acestora a durat până cel mai târziu pe data 21 iunie 1990. (...) obiectul acestei cauze îl constituie faptele comise începând cu luarea hotărârii de a lansa atacul îndreptat împotriva populației civile, până la punerea în libertate a ultimei persoane private de libertate în mod nelegal", mai arată anchetatorii.
În acest dosar au fost audiate 46 de persoane având calitatea de inculpat sau suspect, 1.388 de persoane vătămate, 146 de succesori ai victimelor și 589 de martori, fiind emise aproximativ 2.300 de citații.
Dosarul Mineriadei are 413 volume, iar rechizitoriul întocmit în acest caz are 2.000 de file.
Dosarul Mineriadei, retrimis Parchetului
În 10 decembrie 2020, decizia de retrimiterea a dosarului către Parchet a devenit definitivă, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins toate contestațiile depuse de Parchetul General, părțile vătămate și de unul dintre inculpați.
