Poliția reamintește că din 20 mai intră în vigoare prevederile care permit suspendarea înmatriculării unui vehicul fără Inspecție Tehnică Periodică valabilă, precum și dacă vehiculul nu a fost înscris pe numele propietarului de drept la 90 de zile de la achiziționarea lui, relatează News.ro.
"Polițiștii vor dispune, începând cu 20 mai, suspendarea înmatriculării în cazul în care inspecția tehnică periodică a vehiculului nu este valabilă și în cazul în care noul proprietar nu a solicitat transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului", anunță Poliția, precizând că începând cu 20 mai, vor intra în vigoare o serie de prevederi care modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195 din 2002, privind circulația pe drumurile publice din România.
Printre noutăți, se numără suspendarea înmatriculării, care reprezintă o operațiune administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulație și a utiliza un vehicul pe drumurile publice.
CITEȘTE ȘI INTERVIU – Reed Hastings, cofondator Netflix: Televiziunea clasică va avea soarta telefoniei fixe în următoarele deceniiConform legii, va fi aplicată suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului pentru care inspecția tehnică periodică nu este valabilă. În cazul depistării în trafic a unui vehicul a cărei inspecție tehnică periodică a expirat, pe lângă sancțiunea contravențională principală, vor fi reținute și certificatul de înmatriculare, plăcuțele cu numărul de înregistrare și se va elibera dovadă fără drept de circulație.
Suspendarea de drept a înmatriculării încetează la data la care vehiculul trece o nouă inspecție tehnică periodică.
De asemenea, suspendarea înmatriculării se aplică și în cazul în care noul proprietar nu a solicitat autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. Suspendarea încetează la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietate.
Conducerea unui vehicul a cărui înmatriculare este suspendată constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 9 la 20 de puncte-amendă.