Piața internă IT va atinge un volum de 5,9 miliarde de euro în acest an, din care 4,8 miliarde de euro reprezintă segmentul de software și servicii, iar 1,1 miliarde de euro din alte activități din piața IT.
Cu o creștere anuală în ultimii doi ani de aproximativ 500 milioane de euro, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) estimează că, la nivelul anului 2022, piața locală IT va atinge 7,3 miliarde de euro.
Aproximativ jumătate din veniturile totale (2,7 miliarde de euro) sunt generate de companii mari, cu peste 250 de angajați, urmate de companiile mici (cu până în 50 de angajați) care aduc un volum de 2,1 miliarde de euro și companii medii (50 - 249 angajați), care contribuie cu 1,2 miliarde de euro.
De asemenea, firmele cu capital străin, deși reprezintă numai 10% din numărul total de companii din industrie, generează 73% din veniturile pieței și au un ritm susținut de creștere, de circa 12% pe an, comparativ cu cele românești, care generează circa 27% din piață, iar în ultimii trei ani au fost marcate de stagnare.
CITEȘTE ȘI Operațiune surpriză: BT Leasing, parte a grupului financiar Banca Transilvania, pregătește pentru bursă obligațiuni de 40 milioane euroLa nivel geografic, Capitala contribuie cu 63% dintre venituri, iar celelalte regiuni importante sunt Nord-Vest, cu o pondere 18%, Vest - 5%, zona centrală - 6% și Nord-Est - 5%.
ANIS estimează că exporturile vor atinge un procent de 78% din piața de IT în acest an, în creștere față de ultimii doi ani, când s-au înregistrat 72% (2018) și 65% (2017).
Serviciile de IT care merg către piețele din străinătate reprezintă 19% din totalul de exporturi ale României în 2019, în creștere față de 2018 (17%) și 2017 (15%).
Această tendință vine pe fondul unei piețe interne subdimensionate, cauzată de gradul mic de digitalizare al administrației, respectiv a adoptării tehnologiei pe scară foarte mică în companiile românești, comparativ cu media UE.
Spre exemplu, conform datelor Eurostat, doar 43% dintre companiile din România au website, lucru care ne situează pe ultimul loc în UE, unde media este de 77%.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Altex înființează o nouă firmă, care va produce, pe lângă PC-uri, și sisteme de gaming, TV și calculatoare cu specificații la comandă. Posibilă asamblare de produse și pentru clienți din EuropaTot spre coada clasamentului, pe penultimul loc, ne aflăm și în ceea ce ține de folosirea serviciilor cloud, doar 10% dintre companiile din România utilizând aceste servicii, media în UE fiind de 26%. Mai mult, doar 17% dintre companii au implementate soluții ERP, iar la nivel UE media este de 34%.
Competitivitatea pe plan extern, principala provocare a companiilor medii
Numărul de angajați din industria IT reprezintă, de asemenea, un indice care crește constant, cu o medie de 10%/an, deși numărul de specialiști continuă să fie mult sub nevoile companiilor. Conform prognozelor ANIS, în regiunea Nord-Vest va fi resimțită o nevoie mai acută de specialiști, în contextul în care zona respectivă continuă să fie atractivă pentru companiile mari.
În ceea ce privește productivitatea per angajat, aceasta se menține relativ constantă în ultimii ani, în ușoară creștere. O scădere vizibilă a acestui indicator a avut loc în perioada ianuarie 2018, cauzată de mutarea contribuțiilor către angajat, în măsura în care companiile au absorbit acest cost suplimentar.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Deutsche Telekom retrage divizia de servicii IT din RomâniaInvestițiile în domeniu, un alt indicator de referință pentru bunăstarea pieței, cunosc o creștere medie de circa 20 de milioane de euro pe an. Totuși, climatul de instabilitate politică generat de mutarea contribuțiilor a afectat și acest segment, determinând o scădere a investițiilor de 10 milioane de euro în 2018. Totuși, conform estimărilor ANIS, acest indicator poate cunoaște o creștere constantă, în condițiile păstrării statusului legislativ actual.
"Așadar, pentru menținerea și dezvoltarea unei industrii IT puternice, care să genereze în continuare rezultate remarcabile, autoritățile statului trebuie să susțină în continuare atât investițiile străine, cât mai ales companiile mici și medii din România, care au nevoie de un climat predictibil, respectiv de măsuri fiscale și condiții economice care să încurajeze progresul”, a declarat Gabriela Mechea, director executiv ANIS, într-o conferință de presă.
Înființată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT românești și sprijină dezvoltarea industriei locale de software și servicii, creșterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât și a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.
Asociație are peste 130 de membri, cu mai mult de 38.000 de angajați.