Orange câștigă contul de telecomunicații al ANCOM

Orange câștigă contul de telecomunicații al ANCOM
scris 14 sep 2023

Orange România, liderul pieței locale de telecomunicații după nivelul afacerilor în 2022, a câștigat o licitație organizată de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) pentu servicii de comunicații electronice (VPN, Internet, legătură nivel OSI 2, telefonie fixă, telefonie mobilă).

Bugetul contractului a fost estimat la 13,63 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 4 ani. Contractul a fost semnat pentru suma de 7,396 milioane de lei, fără TVA.

Urmărește-ne și pe Google News

La procedură s-a înscris și RCS&RDS.

"Pe durata întregului acord-cadru se estimează că se vor achiziționa servicii conexiuni de date - 10.032 abonamente (209 abonamente lunar x 48 luni), servicii Internet - 192 abonamente (4 abonamente lunar x 48 luni), servicii telefonie fixă (prin 4 fluxuri ISDN-PRA și linii de tip analogic) - 54.240 abonamente (1.130 abonamente lunar x 48 luni), servicii comunicații pe terminale mobile (voce, internet, SMS, MMS etc.) - 67.440 abonamente (1.405 abonamente lunar x 48 luni), servicii Internet mobil cu terminal modem - 4.800 abonamente (100 abonamente lunar x 48 luni), servicii Internet mobil cu terminal tabletă - 9.600 abonamente (200 abonamente lunar x 48 luni)", scrie în caietul de sarcini al licitației.

ANALIZĂ Primii 5 operatori telecom locali rămân pe val: Rezultatul net s-a dublat. Au însă mai puțini angajați, iar datoriile depășesc, în unele cazuri, afacerile CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Primii 5 operatori telecom locali rămân pe val: Rezultatul net s-a dublat. Au însă mai puțini angajați, iar datoriile depășesc, în unele cazuri, afacerile

Mai multe detalii despre licitație AICI.

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) este instituția care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurenței și inovației pe piețele comunicațiilor electronice și serviciilor poștale, administrarea pro-competitivă a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotație și resurse tehnice asociate), încurajarea investițiilor eficiente în rețele și infrastructuri și promovarea conectivității ultrarapide.

Orange România este parte a grupului francez Orange. Rezultatele financiare ale companiei pentru 2022 sunt disponibile AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
ancom
licitatie
orange