Antifrauda Fiscală anunță rezultatele operațiunii Xenon, în care a verificat comerțul cu mașini second hand, și precizează că, atât timp cât cumpărătorii sunt tentați de un preț mai mic al autoturismelor, trebuie să cunoască și faptul că demonstrarea unei înțelegeri între ei și vânzători pentru evitarea TVA va avea ca efect stabilirea unor sume suplimentare și în sarcina lor, și chiar acuzarea de evaziune fiscală.
Inspectorii antifraudă au verificat 200 de firme care au efectuat achiziții intracomunitare de autoturisme second hand în valoare de peste 1 miliard de lei, în perioada aprilie-iunie 2016, în cadrul operațiunii Xenon. Doar 19 societăți dintre cele verificate au avut un comportament fiscal adecvat, informează un comunicat al Antifraudei.
La 25 de societăți, acțiunile de verificare continuă din cauza absenței administratorilor, refacerii evidenței contabile sau necesității unor alte verificãri suplimentare, iar 67 societăți (circa 30% din cele controlate) nu au fost găsite funcționând la sediul social declarat, fiind inițiate procedurile legale (sesizare inspecție fiscală/organe de urmărire penală), inclusiv privind inactivarea fiscală a acestora, precizează comunicatul.
Principala deficiență constatată la restul societăților a fost, arată Antifrauda, aplicarea eronată a regimul marjei de TVA la vânzarea către clienții persoane fizice, fapt care a produs prejudicii, calculate doar până în acest moment, de 131 de milioane de lei. Dintre acestea, 76 de milioane de lei sunt prejudicii aferente actelor de sesizare penală, iar 55 de milioane de lei reprezintă prejudicii provenind din TVA și impozit pe profit estimate suplimentar, în cazul acestora fiind sesizată Inspecția Fiscală.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Ce controale pregătește Fiscul pentru această toamnăSchemele de fraudare identificate de Antifraudă sunt:
1. Categoria celor care cumpără autoturismele din unele state membre și apoi le revând către alte state membre UE (Franța, Italia, Spania), valoarea depășind 170 de milioane lei. În aceste cazuri, schimburile de informații cu respectivele state au demonstrat de cele mai multe ori că frauda de TVA este sesizată în acele țări, firmele românești facilitează frauda adesea prin emiterea de facturi duble, având ca scop schimbarea ilegală a regimului de TVA aplicat la destinație (locul înmatriculării efective a mașinii).2. Inspectorii antifraudă au început verificarea tranzacțiilor derulate de 6 societăți bulgărești înființate de către cetățeni români, scopul acestora fiind același, și anume de comercializare auto pe teritoriul României la ”un preț competitiv”, atins tot prin schimbarea ilegală a regimului de TVA. Înființarea de societăți în Bulgaria pare a fi preferată de persoanele care deja au fost anterior angrenate în fapte de evaziune fiscală în România, acestea fiind puse în imposibilitatea de a-și inființa noi societăți după introducerea formularului 088.
3. Totodată, inspectorii antifraudă au constatat că, în aproximativ 20 de cazuri, administratorii firmelor sunt în fapt persoane interpuse și au identificat acei cumpărători ulteriori care au achiziționat mai multe autovehicule de la respectivele firme, pe care le-au revândut ulterior. Acești clienți vor fi semnalați inspecției fiscale, pentru a fi verificat dacă desfășoară activități economice cu sau fără autorizație (mai exact, dacă respectă reglementările legale privind înregistrarea/declarararea acestor activități).
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Șeful Fiscului: Nu vom mai anula niciun cod de TVA fără o discuție prealabilă cu firmele Antifrauda spune, că în urma operațiunii, s-a ajuns la următoarele concluzii:
- au fost confirmate analizele de risc care au relevat existența unor rețele organizate care se ocupã de comerțul cu autoturisme second hand, aceeași societate fiind folosită de mai multe persoane pentru achizițiile de autoturisme din vestul Europei. Aceste persoane se ocupă adesea de ”adusul mașinii la comandă”.
- DGAF deține instrumentele necesare analizelor și verificărilor cu privire la comerțul online de autovehicule, cu o pondere foarte mare, în condițiile în care mare parte a achizițiilor este realizată de pe platformele online operate de furnizorii intracomunitari. Comerțul tradițional a suferit astfel multe modificări, clientul final comandând autovehiculul dorit prin intermediul persoanelor care se ocupă de ”adusul mașinii la comandă”, fapt ușor demonstrabil prin plățile efectuate în contul acesteia din urmã. Beneficiul este că nu va plãti TVA, prețul real fiind astfel diminuat. Factura pe care o primește conține TVA românesc pe marjă, mai mic uneori decât costul unei spălări a autovehicului, în loc să fie calculat la întreaga valoare a mașinii, așa cum prevede legea.
În final, Antifrauda avertizează cumpărătorii tentați de un preț cât mai mic al autoturismelor că trebuie să cunoască și faptul că demonstrarea unei înțelegeri între aceștia și persoanele de la care cumpără autoturismul pentru evitarea/diminuarea obligației de plată a TVA va avea ca efect stabiliea unor sume suplimentare și în sarcina lor, și chiar acuzarea de evaziune fiscală.