Oferta lui Vuza de la Chimcomplex pentru Oltchim: peste 100 milioane de euro, fără platforma petrochimică Bradu

Oferta lui Vuza de la Chimcomplex pentru Oltchim: peste 100 milioane de euro, fără platforma petrochimică Bradu
scris 28 aug 2016

Chimcomplex, membră a grupului SCR deținut de omul de afaceri Ștefan Vuza, va depune o ofertă pentru a participa la licitația privind vânzarea combinatului chimic Oltchim. Omul de afaceri Ștefan Vuza a declarat pentru News.ro că oferta sa depășește 100 de milioane de euro, însă este interesat doar de ce deține Oltchim la Râmnicu Vâlcea, fără platforma petrochimică Bradu din cadrul Arpechim Pitești.

Acesta pregătește totodată investiții cumulate la Oltchim de circa 450 milioane de euro pentru următorii ani, în cazul în care va fi declarat câștigător.

Urmărește-ne și pe Google News

"E clar că vom depune o ofertă pentru Oltchim. Noi am vorbit cu auditorul, se vor întâlni cu noi pe 9 septembrie. Noi suntem interesați de tot ce există la Râmnicu Vâlcea, fără platforma petrochimică Bradu din cadrul Arpechim Pitești", a declarat pentru News.ro omul de afaceri Ștefan Vuza.

Proprietarul Chimcomplex spune că își dorește un Oltchim funcțional, nu îl vrea "tăiat la fier vechi, cum poate intenționează alți investitori".

Ministerul Economiei: Comisia Europeană nu a impus vânzarea Oltchim pe pachete de active, a fost doar notificată CITEȘTE ȘI Ministerul Economiei: Comisia Europeană nu a impus vânzarea Oltchim pe pachete de active, a fost doar notificată

"După părerea noastră, este greu și neproductiv să împarți Oltchimul în nouă pachete. În două-trei pachete se poate împărți. Dacă e vorba de tot ce are Oltchim la Vâlcea, oferta noastră depășește 100 de milioane de euro. Dar trebuie să vedem întâi care sunt pachetele scoase la vânzare", a spus Vuza.

El nu a precizat însă detalii despre oferta pe care o va face, pentru că "este în joc" o licitație deschisă la care vor participa și alți investitori.

Dacă ar câștiga licitația, Vuza intenționează să investească circa 450 milioane euro la Oltchim, din care 150 milioane de euro în primii doi ani.

"Noi am auditat Oltchimul, am văzut ce este acolo. Intenția noastră este să continuăm producția și investițiile la combinat. Și avem pregătite două pachete de investiții. Un prim pachet investițional de 22 de măsuri care se fac în primul an, de 38 milioane euro, iar al doilea pachet este de 80 de milioane euro. Ultimul, al treilea este de 300 de milioane euro. Primele două sunt în primii doi ani. Alte 35 de milioane de euro sunt pregătite pentru probleme de mediu", a explicat omul de afaceri.

De altfel, în ultimii trei ani, Chimcomplex a depus trei oferte de cumpărare a Oltchim și a purtat mai multe corespondențe cu autoritățile responsabile (administratori judiciari, creditori, Ministerul Economiei), în care a arătat că întârzierea procesului de vânzare a combinatului vâlcen este în detrimentul tuturor, al vânzătorului, al cumpărătorului, dar și al societății Oltchim.

Combinatul din Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvență din ianuarie 2013, a fost scos la vânzare oficial, pe bucăți, prin nouă pachete de active. Investitorii pot depune scrisori de interes pentru oricare sau pentru toate pachetele de active până la 30 septembrie 2016.

Președintele Fed: Climatul economic a devenit mai prielnic unei majorări a dobânzii CITEȘTE ȘI Președintele Fed: Climatul economic a devenit mai prielnic unei majorări a dobânzii

Avocatul Gheorghe Piperea, unul din administratorii judiciari ai Oltchim, a declarat miercuri pentru News.ro că există deja trei investitori serioși interesați să achiziționeze cele nouă pachete de active scoase la vânzare de autorități în cazul societății vâlcene.

Piperea estimează că până la sfârșitul anului contractele ar putea fi parafate.

Negocierile cu potențialii investitori au fost însă suspendate și vor fi reluate abia după verdictul Comisiei Europene în ceea ce privește investigația demarată în cazul Oltchim, răspuns care ar putea veni în intervalul 20-25 septembrie.

Planul de reorganizare al Oltchim prevede vânzarea combinatului pentru cel puțin 307 milioane euro.

La începutul lunii aprilie a acestui an, Comisia Europeană a anunțat că a deschis o investigație aprofundată pentru a verifica dacă anularea datoriilor de către statul român și continuarea aprovizionării Oltchim de către companii de stat, în pofida deteriorării situației financiare a combinatului, au respectat normele UE privind ajutoarele de stat.

Compania a intrat în insolvență în ianuarie 2013, după privatizarea eșuată cu Dan Diaconescu din 2012.

Statul, care deține 54,8% din acțiunile companiei, a mai încercat privatizarea Oltchim, dar fără succes. La ultimul termen, din decembrie 2014, niciun investitor nu și-a exprimat interesul să preia compania.

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (simbol bursier OLT) a realizat un profit net de 18,5 milioane lei (4,1 milioane euro) în primul semestru al acestui an și vânzări de 378,1 milioane lei (84 milioane euro), în creștere cu 4% față de aceeași perioadă a anului trecut.

La 30 iunie 2016, Oltchim SA înregistra datorii totale în valoare de 1,35 miliarde lei. Combinatul are în prezent circa 2.000 de salariați.

Oltchim este singurul producător din România de clor și polieter polioli și exportă aproximativ 70% din producție.

viewscnt
Afla mai multe despre
vuza
ofertă
chimcomplex