Societatea Orion Europe, cu afaceri de 10,4 milioane de lei în 2022 din fabricarea de instrumente și dispozitive pentru măsură, verificare, control și navigație, a depus singura ofertă la o licitație organizată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) pentru dezvoltarea și optimizarea Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului din România (RNMCA), contractul fiind estimat la 215,5 milioane de lei, fără TVA, pentru 4 ani.
"Obiectul procedurii îl constituie achiziția serviciilor de optimizare și dezvoltare pentru componentele RNMCA, reprezentate de echipamente destinate măsurării continue a calității aerului și auxiliare ale acestora instalate în stațiile de monitorizare, pentru a corespunde cerințelor actuale ale directivelor europene privind calitatea aerului. Achiziția are loc ca urmare a necesității furnizării de date valide privind calitatea aerului în vederea raportării lor către instituțiile europene, precum și a interesului crescut al populației pentru cunoașterea calității aerului", scrie în caietul de sarcini al licitației.
RNMCA este formată din instrumente de prelevare și măsurare amplasate în puncte fixe, echipamente și sisteme pentru colectarea, prelucrarea, transmiterea, stocarea și raportarea datelor, sisteme pentru informarea publicului cu privire la calitatea aerului înconjurător și alte componente cu funcționare continuă și automată, precum și din echipamente de laborator, utilizate pentru efectuarea analizelor fizico-chimice necesare caracterizării calității aerului, conform programelor stabilite de autoritatea responsabilă.
"Finalizarea achiziției va asigura utilizarea în mod unitar, la nivel național, a criteriilor, metodelor și echipamentelor prevăzute de directivele europene transpuse în legislația națională, iar datele de monitorizare obținute vor îndeplini obiectivele de calitate necesare pentru a putea fi recunoscute și acceptate la nivel european și internațional și utilizate în rapoartele solicitate de instituțiile și organismele europene (Comisia Europeană, Agenția Europeană de Mediu) și internaționale, conform angajamentelor asumate de România", se precizează în documentația licitației.
Optimizarea RNMCA cuprinde prestarea serviciilor în urma cărora componentele actuale ale RNMCA, precum și echipamentele de același tip care vor fi achiziționate ulterior, vor funcționa la parametri optimi de performanță prevăzuți în specificațiile tehnice și manualele de operare corespunzătoare fiecărui echipament/instrument/sistem/aplicații software și vor asigura respectarea criteriilor de calitate a datelor necesare întocmirii rapoartelor privind calitatea aerului impuse de legislația în vigoare.
Instalarea și punerea în funcțiune a RNMCA a început în anul 2004, în prezent fiind funcționale 181 de stații, amplasate în toate cele 13 aglomerări și în 40 de zone de evaluare a calității aerului existente pe teritoriul României.
CITEȘTE ȘI Administrația Străzilor din București, posibile daune morale de 120.000 lei pentru un motociclistRNMCA este obiectiv de interes public național aflat în administrarea autorității publice centrale pentru protecția mediului, fiind înființată pentru asigurarea realizării obiectivelor de cunoaștere a parametrilor de calitate a aerului și a evoluției acestora, în scopul prevenirii, reducerii și eliminării oricăror efecte adverse asupra sănătății omului sau mediului, realizându-se în același timp obligațiile asumate de România prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.
"Protecția atmosferei este un domeniu prioritar pentru asigurarea sănătății ppulației și a mediului înconjurător, iar calitatea aerului înconjurător devine un subiect de mare interes pentru populația României, în special din aglomerările urbane în care nivelul concentrațiilor de poluanți în aer este crescut, fiind totodată un subiect foarte intens mediatizat atât în mijloace de informare în masă, cât și pe rețelele sociale", se arată în document.
Potrivit termene.ro, Orion Europe SRL este deținută de Biobit SRL București - 52,5% și Mihai-Ștefan Angheliu - 47,5%.
Biobit SRL desfășoară activități de intermediere în comerțul cu produse diverse și este deținută integral de de Mihai-Ștefan Angheliu.
Anul trecut, afacerile companiei au depășit 1,2 milioane de lei.