O delegație americană, din care fac parte și Ivanka Trump și soțul său Jared Kushner, a sosit în Israel, duminică, pentru a participa la deschiderea ambasadei SUA la Ierusalim.
Au făcut deplasarea în Israel și secretarul Trezoreriei, Steve Mnuchin, și adjunctul secretarului de Stat, John Sullivan, precum și alți oficiali, scrie News.ro.
La 6 decembrie, președintele Trump a provocat furia palestinienilor și celor mai multe țări musulmane, anunțând că recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului, rupând astfel cu decenii de diplomație americană și consens internațional.
CITEȘTE ȘI Tabloul lui Picasso adjudecat recent contra sumei de 115 milioane de dolari va fi împrumutat Musée d'OrsayDuminică seară, la Ierusalim va avea loc o recepție organizată de ministrul de Externe al Israelului, la care vor fi prezenți oficialii americani, diplomați din România, Ungaria, Cehia și Austria. Cei mai mulți dintre ambasadorii statelor UE în Israel au refuzat să participe.
Luni, ceremonia va fi ținută în Consulatul SUA din cartierul Arnona al Ierusalimului, care va deveni apoi oficial ambasada Statelor Unite.