Poliția Rutieră a aplicat anul trecut un număr de 12.878 de amenzi șoferilor care, în urma controalelor, au fost suprinși că au circulat fără asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), potrivit datelor transmise de instituție către Profit.ro.
Față de 2018, când au fost 11.041 de amenzi, numărul sancțiunilor a crescut 16,6%. În 2016 au fost aplicate 8.601 amenzi, iar în 2017 un fost sancționați 8.825 de șoferi.
Potrivit legislației, toate vehiculele care circulă pe drumurile publice au obligația de a fi asigurate RCA. În cazul în care circulă cu un vehicul neasigurat, șoferii sunt sancționați cu amendă, cuprinsă între 1.000 și 2.000 lei, conform Legii 137/2017, precum și cu reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Conform celor mai recente date oficiale, valoarea totală a primelor subscrise pentru asigurările RCA, în primele 9 luni ale anului 2019, a atins 2,82 miliarde lei, restul până la totalul clasei A10 (2,97 miliarde lei) reprezentând asigurările transportatorului pentru marfa transportată în calitate de cărăuș și asigurările RCA subscrise pe teritoriul altor state membre UE în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor.
Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018, valoarea primelor subscrise a crescut cu aproximativ 5%.