NASA a trimis pe Stația Spațială Internațională un dispozitiv care va măsura dioxidul de carbon din atmosferă

NASA a trimis pe Stația Spațială Internațională un dispozitiv care va măsura dioxidul de carbon din atmosferă
scris 4 mai 2019

NASA a trimis pe Stația Spațială Internațională (ISS) un dispozitiv care va măsura dioxidul de carbon din atmosferă, scrie BBC preluată de News.ro.

OCO-3, așa cum este botezat observatorul, a fost trimis cu o rachetă Falcon din Florida, la primele ore ale zilei de sâmbătă.

Urmărește-ne și pe Google News

Instrumentul este realizat din componente rămase de la asamblarea unui satelit, OCO-2, care a fost plasat pe orbită să facă același lucru în 2014.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Datele înregistrate de cele două misiuni ar trebui să le ofere oamenilor de știință o vedere mai clară asupra modului în care dioxidul de carbon (CO2) se mișcă în atmosferă.

NASA a primit un buget de 21 de miliarde de dolari pentru 2020: De data aceasta, când vom ajunge pe Lună, vom rămâne CITEȘTE ȘI NASA a primit un buget de 21 de miliarde de dolari pentru 2020: De data aceasta, când vom ajunge pe Lună, vom rămâne

Vor fi făcute comparații între informațiile înregistrate de OCO-2 și OCO-3.

Primul poate observa toate zonele Pământului în același timp în decursul unei zile. Cel de-al doilea, pentru că se va deplasa împreună cu ISS, va observa zone aflate la 51 de grade nord și sud, în diverse momente ale zilei.

Acest fapt este interesant pentru că abilitatea plantelor de a absorbi dioxidul de carbon variază pe parcursul unei zile.

În prezent, activitățile oamenilor crează peste 40 de miliarde de tone de CO2 anual, în principal prin arderea de combustibil fosil.

Doar jumătate din această cantitate rămâne în atmosferă, fiind adăugată la procesul de încălzire. Jumătate din cea rămasă este absorbită de oceane, iar restul de sol.

OCO-3 va fi poziționat pe segmentul japonez al ISS. Misiunea lui se va întinde pe 3 ani.

În următorii ani este așteptat ca mai mulți sateliți de monitorizare a carbonului să fie lansați.

viewscnt
Afla mai multe despre
nasa
satelit
dioxid de carbon
atmosfera
dispozitv
masuratori