Ministerul Comunicațiilor a publicat memorandumul semnat cu SUA în august pe subiectul 5G. Anunțul a fost făcut într-o postare FB a ministrului interimar al Comunicațiilor

Ministerul Comunicațiilor a publicat memorandumul semnat cu SUA în august pe subiectul 5G. Anunțul a fost făcut într-o postare FB a ministrului interimar al Comunicațiilor
scris 3 nov 2019

Ministerul Comunicațiilor a publicat pe pagina web a instituției, vineri, la secțiunea Cooperare internațională, memorandumul de înțelegere semnat cu SUA în luna august, la o zi după ce președintele autorității de reglementare în comunicații (ANCOM), Sorin Grindeanu, a anunțat că licitația pentru frecvențele 5% a fost amânată pentru prima jumătate a anului viitor pe motiv că documentul nu a fost transpus în legislația națională.

Șefii celor mai mari bănci din România vor dezbate cu celebrul economist Nouriel Roubini starea reală a economiei și perspectivele izbucnirii unei noi crize. Te așteptăm la eveniment! Click pentru detalii și înregistrare

Efectul boicotării Huawei: Înlocuirea echipamentelor telecom furnizate de companiile chineze ar costa industria europeană 3,5 miliarde euro CITEȘTE ȘI Efectul boicotării Huawei: Înlocuirea echipamentelor telecom furnizate de companiile chineze ar costa industria europeană 3,5 miliarde euro
Urmărește-ne și pe Google News

Publicarea documentului a fost anunțată de ministrul interimar al Comunicațiilor, Alexandru Petrescu, într-o replică postată pe contul Facebook la un articol semnat de analistul telecom Nicolae Oacă, care afirmă pe blogul său că amânarea licitației 5G este un eșec al guvernanților.

Conform documentului, disponibil doar în limba engleză, România și SUA susțin nevoia respectării unor criterii criterii de evaluare a viitorilor furnizori de tehnologie 5G. Astfel, evaluarea ar trebui să includă următoarele elemente, și anume dacă furnizorul este, în lipsa pârghiilor juridice, sub controlul Guvernului unui alt stat, dacă furnizorul are o structură a acționariatului transparentă și dacă furnizorul are o istorie de comportament corporatist etic și este supus unui regim juridic care impune practici corporatiste transparente.

Huawei produce deja stații de bază pentru rețele 5G fără componente americane CITEȘTE ȘI Huawei produce deja stații de bază pentru rețele 5G fără componente americane

În partea a doua a lunii octombrie, Robert Strayer, adjunctul asistentului secretarului de stat american pentru afaceri internaționale, cibernetică și politici în domeniul informațiilor, afirmă că România trebuie să asigure, în baza memorandumului de înțelegere cu SUA semnat în august, în cadrul vizitei președintelui Klaus Iohannis la Casa Albă, respectarea a trei criterii principale de transparență în procesul de selectare a furnizorilor de tehnologie 5G.

"Suntem foarte entuziasmați în legătură cu potențiala colaborare cu România sub termenii acestui memorandum de înțelegere pentru a ne asigura că operatorii telecom din România și cetățenii beneficiază în totalitate de tehnologie 5G. Există trei principii importante cu privire la furnizorii de încredere în memorandum. Este importantă analizarea sistemului legal în țara de proveniență a vânzătorului, transparența acționariatului și practicile anterioare ale companiei care urmărește să furnizeze tehnologie 5G. Noi considerăm că aceștia sunt factorii de încredere importanți care să asigure că softul și firmware-ul nu este compromis de guvern străin și aceste aspecte sunt - trebuie să fie - complementare oricăror măsuri de securitate sau testare care vor fi instituite în țări ca România", a afirmat Strayer.

Atenție: Huawei România a fost inclusă pe \ CITEȘTE ȘI Atenție: Huawei România a fost inclusă pe "lista neagră" a entităților care nu pot face afaceri în SUA fără permisiune

"Licitația a fost amânată pentru că memorandumul de înțelegere semnat cu SUA în luna august, cu regim strict secret, nu a fost transpus în legislația primară, plus o serie de cerințe de securitate rețelelor impuse de Comisia Europeană și adoptarea unui act normativ privind prețul de pornire al licențelor și calendarul de plată a acestora", a declarat vineri președintele ANCOM, Sorin Grindeanu.

El a adăugat că își dorește ca licitația să fie un succes, dar acest deziderat poate fi atins doar dacă toate condițiile impuse viitorilor candidați vor fi cunoscute din timp de către aceștia.

FOTO Asirom își schimbă sigla CITEȘTE ȘI FOTO Asirom își schimbă sigla

"Nu poți să dai drumul la o licitație și, după ce ai finalizat-o, să impui câștigătorilor licitației printr-un act normativ o serie de condiții care transpun în legislație un memorandum sau alt document", a spus președintele ANCOM.

Întrebat dacă amânarea licitației 5G este un eșec, Eduard Lovin, vicepreședinte ANCOM, a afirmat că România rămâne în primul val al țărilor care au o strategie pentru 5G. În plus, printr-o rearanjare a spectrului radio, doi operatori din România au lansat deja servicii 5G comerciale.

"România se află în primele 5 țări din Europa care au lansat comercial servicii 5G. Primele țări au fost Austria și Marea Britanie, în luna mai, iar în iunie au urmat România, Italia și Spania", a spus Lovin.

Potrivit calendarului ANCOM, anunțat în iunie, licențele de utilizare a frecvențelor radio urmau să fie acordate câștigătorilor până la finele acestui an, ceea ce ar fi permis ca operatorii să poată folosi o parte a spectrului câștigat începând cu 1 ianuarie 2020.

Amânarea licitației înseamnă și un minus la bugetul de stat, suma estimată de ANCOM pentru vânzarea licențelor situându-se la circa 2 miliarde de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
mcsi
ministerul comunicatiilor
memorandum
sua
publicare
5g
licitatie