Metrorex și-a majorat capialul social cu 55 milioane de lei, la 77,2 milioane de lei, pentru acoperirea ratei aferente anului 2015 la un credit contractat de la CEC Bank și destinat plății lucrărilor cu mentenanța materialului rulant din perioada 2009 - 2010.
Suma a fost prevăzută prin OUG 47/2015 privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 și unele măsuri bugetare.
“Suma prevăzută se încasează de Metrorex într-un cont de disponibil deschis la Trezoreria Statului și se utilizează pentru acoperirea ratei aferente anului 2015, la creditul comercial contractat de la CEC Bank, având ca obiect plata prestațiilor cu mentenanța materialului rulant din perioada 2009 – 2010”, se arată în actul normativ.
CITEȘTE ȘI UTI și alte două companii vor pune uși batante la metrou, contract estimat la 186 mil. leiÎn ianuarie 2012, Metrorex a contractat de la CEC Bank, în urma unei licitații, un împrumut de 165 milioane de lei pentru plata lucrărilor de mentenanță a materialului rulant încheiat între companie și Alstom Transport.
Acordat pentru o perioadă de 5 ani și o perioadă de grație de doi ani, costul creditului se ridică la 42,3 milioane de lei.
Cu peste 4.000 de angajați, Metrorex operează o rețea de 69,25 kilometri cale dublă distribuiți pe patru linii magistrale și 51 de stații.
Compania înregistrează zilnic o medie cuprinsă între 600.000 și 700.000 de călători.
În 2014, încasările Metrorex au atins 569 milioane de lei, în creștere cu 8,2% față de anul precedent. Societatea a închis anul pe zero, de la pierderi de 64,5 milioane de lei în 2013.